Primul interviu cu Prepeliță după ce a semnat cu Steaua: „Eu n-am TRĂ‚DAT Craiova”** Ce ofertă a refuzat și de ce s-a dus în Ghencea:

Andrei Prepeliță speră din tot sufletul că Adrian Mititelu va
folosi banii de pe urma transferului său la Steaua în folosul
revenirii echipei fanion a Olteniei în Liga I. Mai mult, noul
jucător al roș-albaștrilor este bucuros că nu a plecat cu scandal
din Bănie.

Andrei, crezi că suporterii Craiovei te vor considera
trădător că ai ales Steaua?

Stai puțin, nu pune problema chiar așa! Eu am venit la Craiova acum
patru ani cu inima deschisă. Îți spun sincer că atunci nici prin
cap nu-mi trecea că Știința va mai retrograda.

Dar totuși, după Andrei Ionescu, Dorel Stoica și Mihai
Costea, un alt jucător al Universității ajunge la
Steaua….

Sper că suporterii olteni mă vor înțelege. Eu nu am plecat cu
scandal de la Craiova. Nu am vrut să las echipa la greu. Mai mult,
acum, în urma acestui transfer, în vistieria clubului va intra o
sumă importantă de bani, care sper să contribuie la revenirea
Științei în Liga I.

„Aveam
oferte și din Turcia”

Ai mai avut și alte oferte?
Da. Am mai avut oferte și din Turcia. Însă am discutat cu domnul
Mititelu și am ajuns la concluzia că oferta Stelei era mai
avantajoasă pentru ambele părți, atât pentru mine, cât și pentu
Universitatea.

Cu ce gânduri vii la Steaua?
Îți dai seama că din start o să-ți declar că trebuie să luăm
titlul. La Steaua, câștigarea campionatului este principalul
obiectiv an de an.

Crezi că vei avea probleme de acomodare la formația
roș-albastră?

În niciun caz! Mă cunosc cu majoritatea băieților, fie de la lotul
de tineret, fie de la FC Argeș sau chiar de la Craiova.

„Mă lupt
să fiu titular”

Ce rol a avut Mihai Stoica în alegerea ta de a veni la
Steaua?

A avut rolul cel mai important. Am venit la Steaua și pentru domnia
sa, care este un conducător foarte bun, un manager excelent.
Craiova nu a avut un asemenea conducător. Mihai Stoica va fi
liantul dintre noi jucătorii și conducerea clubului.

Cu Roni Levi ai apucat să discuți?
Am vorbit cu dânsul câteva minute. Sper să facem treabă bună
împreună. Este un antrenor bun.

Pe ce post vei juca la Steaua?
Mai întâi trebuie să lupt pentru un post de titular. Apoi,
antrenorul este cel care va decide pe ce post o să joc. Oricum, eu
la mijlocul terenului sunt un fotbalist polivalent.

800
de mii de euro este suma pe care Gigi Becali i-o va plăti
lui Mititelu pentru Prepeliță

Publicat: 11 06. 2011, 08:30
Actualizat: 11 06. 2011, 08:46