Primul jucător care vrea să plece de la FCSB! S-a dus la Becali și i-a cerut să fie lăsat liber, după ce a fost trecut pe linie moartă de Dică

Marian Plească, fotbalist venit la FCSB la începutul acestui an, e primul care vrea să părăsească barca vicecampioanei în următoarea perioadă de transferuri, scrie DigiSport. Motivul deciziei fundașului este unul simplu: prezența în primul „11” sau măcar în lotul echipei antrenate acum de Nicolae Dică e o rarite pentru el.

Adus în mandatul lui Laurențiu Reghecampf, la a doua „descălecare” a antrenorului la echipa lui Gigi Becali, Pleașcă a fost folosit constant titular pe postul de fundaș dreapta, unul deficitar la vicecampioană, în condițiile în care Gabi Enache nu au impresionat. După venirea lui Dică, însă, statul lui Pleașcă s-a schimbat. Enache a devenit titular incontestabil, în ciuda evoluțiilor șterse, iar după venirea lui Romario Benzar, titularul postului de fundaș dreapta la echipa națională, șansele lui Marian Pleașcă de a mai prinde echipa au devenit minuscule.

Fundașul dreapta a evoluat mai mult la echipa a doua a clubului și și-a anunțat impresarul că ar vrea să plece de la echipă în iarnă. Conform sursei citate, Pleașcă este nemulțumit de tratamentul la care este supus de actualul staff tehnic al echipei și s-a dus la finanțatorul echipei pentru a-i transmite că și-ar dori să fie lăsat să plece.

În partea secundă a sezonului trecut, Pleașcă a jucat 8 meciuri și a marcat un gol pentru FCSB, în timp ce în actuala stagiune a strâns doar două meciuri, cu Juventus București și Concordia Chiajna, când a evoluat pe postul de fundaș stânga.

400.000 de euro este cota de piață a lui Marian Pleașcă, conform transfermarkt.com.

Publicat: 18 10. 2017, 17:13
Actualizat: 18 10. 2017, 17:14