Liderul Ligii I a învins aseară pe Dinamo Kiev, scor 2-0, prin golurile reușite de Rusescu și Tănase. Pentru că Gigi Becali l-a lăsat fără ceea ce Reghecampf vedea drept soluție pentru postul de fundaș dreapta, brazilianul Rafael Cruz, tehnicianul s-a răzbunat aseară, contra lui Dinamo Kiev. Trei inovații a făcut Reghe față de ultima partidă. În poartă l-a introdus pe puștiul de 17 ani Valentin Cojocaru, Gardoș a luat locul accidentatului Chiricheș, în timp ce în banda dreaptă a liniei defensive a intrat Prepeliță.
Chiar dacă, în urmă cu puțin timp, din reședința lui Becali răsuna un „niciodată nu îl veți mai vedea pe Prepeliță pe postul de fundaș dreapta”. Din păcate pentru antrenor, piteșteanul a fost din nou depășit de situație, la fel ca în meciul cu Celtic (1-2). Dar restul echipei a mers foarte bine. Mijlocul a fost clar al românilor, acolo unde Bourceanu și Pintilii au câștigat majoritatea duelurilor pentru balon. În benzi, Adi Popa și Chipciu au făcut schimb de posturi, iar primul a reușit să creeze superioritate, din gheata lui plecând cele mai periculoase centrări. Pe traseul Popa-Rusescu a venit și deschiderea de scor, în minutul 32. Golgheterul a finalizat frumos, cu un șut la vinclu din afara careului.
În așteptarea lui Râpă, Steaua s-a chinuit din nou pe dreapta, acolo unde Prepeliță a demonstrat că nu poate face față. Mijlocaș de meserie, piteșteanul a avut nevoie atât de suportul lui Szukala, cât și de cel al mijlocașului dreapta pentru a face față atacurilor ucrainenilor. Cu probleme de plasament, deficitar și la capitolul viteză, Prepeliță nu poate fi o soluție contra lui Ajax. Nici în atac Steaua nu a reușit să scape de dependența de Rusescu. Nikolic nu s-a găsit, în primele 45 de minute, în nicio situație de a marca, muntenegreanul pierzându-se în lupte corp la corp cu fundașii lui Dinamo. În schimb, Tănase, intrat după pauză, a dus scorul la 2-0, evidențiind pana de idei și lipsa de formă în care se află atacanții Stelei.
Dan Petrescu a urmărit aseară, din tribună, partida amicală a Stelei cu Dinamo Kiev. Antrenorul s-a întreținut în pauză cu Tătărușanu, portarul accidentat al roș-albaștrilor
Chiricheș nu a jucat aseară deoarece s-a accidentat la ultimul antrenament și e nevoit să poarte timp de câteva zile un bandaj la mâna stângă
VEZI MAI JOS DESFĂ‚ȘURAREA PARTIDEI LIVE TEXT!
Min 90 – FINAL: Steaua câștigă primul amical la MArbella, 2-0 cu Dinamo Kiev Min 85 – A intrat Pușkaș în locul lui Bourceanu Min 80 – A intrat Năstăsie în locul lui Rusescu Min 77 – intră Lupu și Pârvulescu în locurile lui Chipciu și Latovlevici Min 72 – Doru Bratu intră în locul lui Szukala Min 64 – GOL STEAUA 2-0: Tănase profită de o eroare a defensivei ucrainene și înscrie cu un șut cu efect pe lângă portarul Koval Min 63 – Intră Costea în locul lui Prepeliță Min 56 – Ucrainenii înscriu, dar golul este anulat pentru ofsaid Min 55 – Intră Filip în locul lui Pintilii și Stanca în locul lui Cojocaru Min 53 – Cojocaru intervine bine la un balon trimis de Haruna, pe jos, în 6 metri Min 48 – Szukala se opune excelent la un șut trimis de Yarmolenko din 11 metri Min 47 – După un corner, Pintilii reia din prima puțin pe lângă Min 47 – Chipciu șutează puternic, Șovkovski respinge peste Min 46 – A început repriza secundă! A intrat Tănase în locul lui Adi Popa și Rocha în locul lui Nikolic Min 45 – PAUZĂ‚: Steaua o conduce pe Dinamo Kiev cu 1-0 Min 41 – Bourceanu trimite direct pe poartă din lovitură liberă lateral stânga, portarul ucrainean este nevoit să boxeze Min 37 – Cojocaru are câteva intervenții salvatoare după un corner al ucrainenilor, după care are nevoie de intervenția medicilor Min 32 – GOL STEAUA 1-0: Rusescu încearcă să combine cu Adi Popa, mingea este blocată, după care preia și îl bate pe portarul advers cu un șut la vinclu, din 16 metri. Bourceanu l-a certat pe marcatorul golului că nu a dat drumul mingii mai devreme în faza ce a precedat reușita Min 24 – Rusescu preia pe piept la 16 metri și trage din vole, dar portarul ucrainenilor reține balonul șutat pe centrul porții Min 22 – Combinații cu călcâiul între Pintilii și Latovlevici, încheiate cu o centrare greșită a fundașului Min 22 – Popa îi centrează în 6 metri lui Nikolic, dar acesta este deposedat la timp Min 20 – Taiwo execută o lovitură liberă în careu, dar apărarea Stelei se descurcă excelent Min 11 – Adi Popa trage din prima de la 16 metri, mult peste poartă Min 10 – Cojocaru intervine sigur la un șut pe jos, din interiorul careului Min 9 – Steaua practică un joc mai în viteză decât în partida cu Basel, dar relațiile dintre jucători par încă în curs de sudare. Nikolic ratează un șut din prima după o pasă bună a lui Rusescu Min 7 – Chipciu își face un balon pe dreptul din banda stângă și trage puternic, dar este blocat de fundașii ucrainenilor Min 4 – Meciul a început cu o atitudine prudentă din partea ambelor echipe Min 1 – A început partida!
UPDATE: Dan Petrescu este în tribune la amicalul dintre Steaua și Dinamo Kiev. Fanii români l-au asaltat pe „Bursuc” pentru autografe.
UPDATE ECHIPA DE START
Steaua (4-2-3-1): Cojocaru – Prepeliță, Szukala, Gardoș, Latovlevici – Bourceanu, Pintilii – Adi Popa, Rusescu, Chipciu – Nikolic
Tatu, Iancu, Tătăușanu nu sunt nici măcar rezerve. Toți trei sunt, însă, la stadion.
Steaua va bifa în această seară, de la 20:30, al treilea amical al stagiului din Marbella.
După înfrângerea cu Celtic (1-2) și remiza cu Basel (1-1), elevii lui Reghecampf își vor măsura forțele cu Dinamo Kiev, ocupanta locului 3 în Ucraina. Va fi interesant de văzut cine va fi folosit pe postul de fundaș dreapta, după improvizațiile mai mult sau mai puțin reușite din meciul cu scoțienii, Prepeliță și Pârvulescu. Cel mai probabil, tehnicianul roș-albaștrilor va merge tot pe mâna fundașului stânga venit de la Gaz Metan.
În rest, nu există premisele unor schimbări majore în echipa de start, singurele semne de întrebare fiind legate de posibilitatea folosirii lui Tătărușanu și Szukala. Primul a suferit o microleziune fibrilară la încălzirea dinaintea partidei cu Celtic și medicii i-au transmis lui Reghe că goal-keeper-ul are nevoie de câteva zile de repaus total. În ceea ce îl privește pe polonez, acesta a simțit dureri în timpul meciului cu elvețienii de la Basel, și, probabil, nu va fi forțat. Altfel, Tatu – răcit înainte de ultimul amical- are șansa să prindă câteva minute în tricoul Stelei, dar, cel mai probabil, staff-ul tehnic nu va miza pe el de la început.
Steaua – Dinamo Kiev va putea fi urmărit LIVE TEXT pe www.prosport.ro și VIDEO pe LOOK TV de la ora 20.30
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER