Primul punct pe teren propriu pentru buzoieni!
Iarna și-a intrat deja în drepturi la Buzău, iar meciul dinn tre Gloria și Poli Iași a început sub o ninsoare consistentă. Cu doar 2 puncte după 15 etape și cu perspectiva matineului din sezonul viitor, Gloria a început în forță partida cu Iașiul. Vigariu le-a dat de două ori emoții elevilor lui Popa, în primul sfert de oră al partidei, dar șuturile jucătorului Gloriei nu au prins spațiul porții apărate de Bărneț.
Montiel, starul lui Poli, e primul jucător al oaspeților care iese în evidență, în minutul 20, când paraguayanul înșiră mai mulți jucători ai Glorie, apoi șutează pe lângă poartă, de la 25 de metri. Tot ieșenii sunt la un pas de a deschide scorul câteva minute mai târziu, în urma unei gafe a defensivei Gloriei. Tănasă îi presează pe centralii gazdelor, balonul ajunge la Mincă, care degajează cam târziu, dar mingea iese în aut de poartă, după se s-a lovit de piciorul atacantului ieșean. Gloria revine apoi la comandă și are câteva ocazii importante, cea mai mare în minutul 33, când șutul lui Tudose, deviat puțin de Vigariu, lovește transversala, dar ultimul se afla în afara jocului, iar centralul Florin Marcu a fluierat offside.
CLICK AICI pentru a urmări comentariul LIVE-TEXT al partidei
Prima ocazie din debutul reprizei secunde aparține oaspeșilor. Sfârlea trimite o "bombă" din lovitură liberă, de la 30 de metri, balonul prinde pământul în fața lui Mincă, dar portarul Gloriei reușește să respingă. A doua repriză e una mult mai puțin spectaculoasă, fără ocazii importante, iar partida a fost decisă în ultimul sfert de oră. În minutul 75, "rebelul" C. Ionescu, readus la prima echipă, îl răsplătește pe Mario Marinică. Vigariu face un stop spectaculos în careul moldovenilor, apoi scoate balonul în spate, iar C. Ionescu, jucătorul care visa să joace în Ghencea, îl execută pe Brăneț, cu un șut în vinclu, de la 11 metri.
Popa îl schimbă pe Montiel, accidentat, cu Cr. Bratu, dar ieșenii nu reușesc nicio ocazie importantă, deși se aruncă spre poarta lui Mincă. Cu un minut înainte de final, Iașiul reușește egalarea. Miclea pătrunde în careul Gloriei, pe partea dreaptă, și șutează din unghi, la colțul scurt al lui Mincă, care nu a avut replică. 1-1, scor final, iar Gloria acumulează primul și singurul punct pe teren propriu, după un tur de campionat. Pe ultimul loc, cu doar 3 puncte, buzoienii nu se gândesc acum decât cum să acumuleze cât mai multe puncte pentru barem.
Â