În seara în care a anunțat că echipa sa s-a adresat Comisiilor FRF pentru a obține depunctarea CFR-ului, suspendarea și amendarea lui Dan Petrescu, Mihai Stoica a vorbit și despre primul transfer pe care FCSB îl pregătește în această vară.
În ultimii ani, vicecampioana a încercat să se îndrepte cât mai mult spre fotbaliști tineri și talentați, a cumpărat în masă de la Gică Hagi, iar acum a venit rândul unui fotbalist din Liga 2 să intre pe radarul clubului roș-albastru: „Astăzi am văzut meciul întrerupt de la Arad. Dică și staff-ul lui au fost să vadă Clinceni – FC Argeș. Lucrăm, ne interesăm. Îmi place un jucător de la ASU Poli. Sper să putem să îl luăm, să vedem cât cer pentru el”, a spus MM, la Digi Sport.
Conform sursei citate, jucătorul la care face referire directorul sportiv de la FCSB este Deian Sorescu, mijlocașul de 20 de ani al celor de la ASU Poli Timișoara, echipa care a ales să iasă de pe teren, marți, la capătul a doar o oră de joc din derby-ul cu UTA Arad. Tehnic, de perspectivă, Sorescu e cel mai bun fotbalist al formației de pe Bega, iar în acest an a marcat 11 goluri în 27 de meciuri, adică 25% dintre reușitele formației sale.
200.000 de euro e cota de piață a lui Sorescu, fotbalist crescut la juniorii Timișoarei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER