Primul transfer în Ghencea: Ovidiu Petre la Al-Nassr!
Deși până în acest moment nu a cumpărat absolut niciun
fotbalist, Steaua începe să exporte! Primul vizat este Ovidiu
Petre, mijlocaș care este foarte aproape de a evolua la formația
lui Walter Zenga, Al-Nassr.
La finalul săptămânii trecute, la palatul din Aleea Alexandru a
sosit Cosmin Olăroiu, însoțit de un impresar arab. Deși la început
s-a zvonit că emisarul este interesat de Bogdan Stancu, cel care e
vizat este, de fapt, Ovidiu Petre. Cele două părți au discutat preț
de două ore, la finalul întâlnirii Gigi Becali fiind de acord să-i
elibereze o hârtie prin care solicită suma de 3,5 milioane de euro
pentru cedarea internaționalului stelist.
Oficialul echipei Al-Nassr le-a comunicat superiorilor săi suma
cerută de Gigi Becali, însă arabii vor să negocieze prețul, pe care
îl consideră ușor exagerat pentru un jucător de 28 de ani care a
fost operat de două ori la genunchi din cauza leziunilor de
ligamente.
Presat însă și de jucător, care vrea neapărat să evolueze sub
comanda lui Walter Zenga, este foarte probabil ca patronul
roș-albaștrilor să mai scadă din pretențiile financiare. Se
vorbește deja de o sumă de 1,5 milioane de euro care ar putea
mulțumi ambele tabere.
Zenga a mai
ajutat Steaua de două ori
Și cum, la capitolul cash, patronul stelist nu stă foarte bine în
acest moment, în cel mult o săptămână transferul poate fi realizat.
„Până la urmă, Gigi îl va lăsa pe Ovidiu Petre să plece. Va scădea
din pretenții și nu va cere mai mult de un milion și jumătate de
euro. Nici nu face mai mult de atât, are o vârstă, nu mai are 21 de
ani!”, au dezvăluit surse din cadrul clubului. Dacă înțelegerea se
va realiza, „Ceasul” va fi al treilea jucător pe care Zenga îl
transferă de la Steaua. În urmă cu doi ani, Nicolae Dică a plecat
la Catania, iar nu cu mult timp în urmă, Dorin Goian a fost
cumpărat pentru a întări defensiva lui Palermo.
Patronul își critică
„Ceasul”
Faptul că Ovidiu Petre insistă să plece de la Steaua nu mai e un
secret, după ce chiar patronul a început să-l critice în public în
urmă cu o lună. „Sunt supărat pe Ovidiu Petre. Mă tot roagă să-i
dau și lui drumul să plece în străinătate! Stai că nu-ți mai dau
drumul și te trimit și la echipa a doua. Unde să-ți dau drumul dacă
nimeni nu plătește pe tine prețul cerut?”, declara la TV Gigi
Becali, cu puțin timp în urmă.