„Prinți”** la Iași

Ieșenii s-au temut cel mai mult în meciul cu Dinamo de Andrei
Cristea, iar de ce le-a fost frică, n-au scăpat.

Revenit în Copou la câteva luni după încheierea unui retur de
vis, de această dată în calitate de adversar al Politehnicii, noul
prinț din „Groapă”, așa cum e alintat acum Andrei Cristea, și-a
dovedit din nou clasa și a marcat de două ori în poarta fostului
coleg Marc. E adevărat, trebuie să împartă gloria și cu alții. În
primul rând, cu Gabriel Torje, omul care în minutul 18 a trecut
furibund de Pecnik pe dreapta, a ajuns în careu și a întors perfect
o pasă care l-a lăsat liber și cu 7 metri de poartă pe fostul
ieșean. Pentru al doilea gol, Cristea e la fel de bun de cinste, de
data asta Alexe fiind cel care l-a lăsat în 6 metri singur ca
pasărea cerului și cu o minge în vârful ghetei imposibil de ratat.

Adrian
Cristea a terminat „concediul”

Poli a sperat într-un rezultat bun doar în prima parte, când a fost
uneori peste adversar, dominarea fiind concretizată prin reușita
lui Ignatov, un șut de la 20 de metri, după un stop de efect.
Pe lângă golurile lui Andrei Cristea, tizul său, Adrian, a revenit
și el din concediul prelungit pe care și-l luase de la meciul cu
Ceahlăul din etapa a treia, ultimul la care reușise să marcheze
pentru formația din „Ștefan cel Mare”.

La 1-3, Poli a avut șansa de a reintra în joc, dar Straton a
trimis cu capul în bară.
Dinamo speră în continuare în urma acestui succes și privește cu
optimism la revanșa cu Galata, în timp ce Poli coboară la -4 la
adevăr, ajungând într-o situație destul de delicată.


CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL LIVE
AL PARTIDEI

Publicat: 01 11. 2009, 19:08
Actualizat: 01 11. 2009, 23:18