Prinț”U”** de Cluj! Vezi detaliile mutării
În ultimele zile s-au intensificat negocierile dintre Florian
Walter și acționarii dinamoviști. Motivul? Cei 1,5 milioane de euro
reprezentând datoria pe care șefii din „Ștefan cel Mare” o au către
patronul „studenților”. Astfel, cedarea lui Adrian Cristea pentru
achitarea datoriei de 1,5 milioane de euro pare afacerea perfectă
pentru toată lumea. A mai rămas ca și jucătorul să se înțeleagă la
bani cu șeful Clujului!
Cum bani nu prea sunt în vistieria clubului Dinamo, cele două părți
au căutat încă din vară varianta plății „în natură”. Bossul de la
Romprest a declarat în mai multe rânduri că-l vrea la Universitatea
pe Adrian Cristea, iar în ultimul timp chiar a insistat pentru el
în negocierile cu roș-albii. Până de Crăciun este posibil ca
afacerea „Prințul la Cluj” să se parafeze, mai ales că, susțin
surse autorizate, bossul „șepcilor roșii” a obținut acordul verbal
al lui Nicolae Badea pentru a începe negocierile cu
fotbalistul.
Câți bani
vrea”Prințul”?
Iar pentru a-l convinge pe „Prinț” să vină la Universitatea,
patronul „studenților” nu va avea de dus multă muncă de lămurire.
Cristea vrea să plece de la Dinamo, mai ales că salariul său nu
este unul foarte mare (75.000 de euro pe sezon). Mijlocașul mai
este dorit de către Poli Timișoara, echipă care îi oferă un salariu
lunar de 16.000 de euro, iar clujenii spun că îi vor face o ofertă
cel puțin la fel de tentantă. Chiar dacă sună bine pentru jucător,
pentru conducerea lui Dinamo este total invers. „Câinii” nu vor
să-l lase pe Cristea pe Bega, în țară, „U” Cluj fiind singura
destinație acceptată.
Walter:
„Sunt șanse să-l luăm”
Ieri, patronul ardelenilor a recunoscut pentru presa locală că este
posibil ca „Prințul” să poarte șapcă roșie din retur. „Discutăm
pentru Cristea. Am spus de mai multă vreme că e jucătorul pe care
mi-l doresc cel mai mult. Sunt șanse să-l vedem la Universitatea
din retur. Până în ultima zi de transferuri, mutarea e în
picioare”, a declarat Walter în Ziua de Cluj.
Unde
se va distra Bianca?
Unul din lucrurile care-i vor da bătăi de cap lui Cristea este unde
o va scoate noaptea în oraș pe iubita sa, Bianca Drăgușanu. Cum
asistenta lui Capatos este cunoscută ca o devoratoare a cluburilor
de fițe, misiunea „Prințului” este una destul de dificilă. Cristea
are însă câteva variante care ar putea-o satisface pe Bianca,
cluburi gen Obsession, Midi, Bamboo, Kuando încadrându-se în
profilul localurilor țintite de aceasta.
1.000 de
euro primește Cristea la Dinamo pentru fiecare meci pe care-l joacă
în tricoul alb-roșu
10 foști
dinamoviști ar strânge „U” Cluj prin aducerea lui Cristea: Matache,
Bazzi, Bușcă, Păcurar, Izvoranu, Boștină, Cristea, Niculescu,
Voican, Lemnaru
27 de goluri a
marcat Adrian Cristea în Liga I, pentru Poli Iași și Dinamo
Todoran, în
ianuarie
Transferul lui Dinu Todoran la Dinamo se amână până la începutul
anului viitor. Mijlocașul Unirii Urziceni nu și-a reziliat
contractul cu fosta campioană și a plecat în vacanță. Totuși,
fotbalistul a stabilit cu șefii ialomițenilor ca în primele zile
ale lui ianuarie, când lotul Unirii se va reuni, să devină liber de
contract, moment în care se așteaptă să și semneze cu
roș-albii.
Andone,
mândru de Torje
Deja celebrul top al Ioanei Popescu, care-i include și pe Mutu,
Chiacu și Kone, a ajuns la locul 2, acolo unde Torje a fost
nominalizat pentru calitățile sale… orale. Mijlocașul lui Dinamo
a negat întâmplarea, fiind apărat de Ioan Andone . Tehnicianul a
sărit, ca de obicei, în favoarea elevului său. „Dacă sunt
domnișoare care se laudă cu Gabi Torje, eu mă bucur”, a mărturisit
tehnicianul la Un Show păcătos.