„Prințul” are interzis la Miss! Prima interdicție pe care a primit-o Cristea

Steliștii au încercat să impresioneze judecătorii pentru ca patronul să fie eliberat

Mihai Stoica a explicat prezența câtorva jucători la Curtea de Apel, la judecarea recursului formulat de Gigi Becali față de hotărârea prin care i-a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei. Managerul a spus că sunt șase fotbaliști cărora le expiră contractul și nu vor să discute prelungirea decât cu finanțatorul stelist.

„Sunt câțiva jucători extrem importanți care au fost aici, sunt la final de contract și care nu doresc să își negocieze o eventuală prelungire a contractelor decât cu Gigi Becali”, a spus oficialul stelist.  Tătărușanu, Tănase, Bourceanu și Adrian Cristea au fost ieri dimineață la sediul Curții de Apel București.

Legat de Adrian Cristea, acesta  se vede nevoit să facă încă din primele zile un sacrificiu pentru a demonstra că vrea cu adevărat să facă parte din lotul Stelei. „Prințul” intenționa să asiste azi la finala Miss World 2013, care va desemna participanta României în ultimul act al concursului care va fi găzduit de Indonezia. Cristea e membru al juriului, dar Mihai Stoica i-a spus că nu are voie să meargă. „Prințul” a fost prezentat, ieri, în echipamentul Stelei (foto).  

ALTE ȘTIRI DESPRE STEAUA

ADVERSARI
Cu cine pică Steaua în play-off?

Potențialii adversari ai Stelei din play-offul Ligii Campionilor, Shakhtyor Karagandy, Austria Viena și Dinamo Zagreb și-au învins adversarele marți. Alte echipe pe care Steaua ar putea să le întâlnească ar putea fi Partizan Belgrad sau Legia Varsovia, acesta urmau să joace aseară, după închiderea acestei ediții. Tragerea la sorți pentru play-offul Ligii Campionilor va avea loc vineri, 9 august la orele 13:00, la Nyon. (Mirela APOSTOL)

SCANDAL
Reghe se ceartă iar cu Piți

Laurențiu Reghecampf i-a cerut, ieri, selecționerului Victor Pițurcă să nu mai convoace jucători de la campioana României, fiind nemulțumit de faptul că tehnicianul primei reprezentative l-a făcut mincinos. „Să convoace alți jucători, pentru că are o grămadă. Dacă el ne amenință înainte de un meci la Tbilisi că trebuie să fim foarte atenți la ce vorbim… Dar cine e el? Îl respectăm, dacă ne respectă. Nu poți să ieși și să faci astfel de declarații. Dacă nu îi place Latovlevici, să nu-l convoace”, a spus antrenorul Stelei.

CONVOCARE
Szukala e chemat la națională

Potrivit presei poloneze, selecționerul Waldemar Fornalik l-a urmarit îndeaprope pe fundașul Stelei și este hotărât să se bazeze pe serviciile jucătorului pentru partidele de verificare pe care naționala Poloniei le va disputa în august. Lukas Szukala (foto, în dreapta) s-a mai aflat în vizorul naționalei poloneze și în iarnă, dar pentru că Steaua avea meciul cu Ajax, el nu a mai fost convocat de selecționer. (Mirela APOSTOL)
 

Publicat: 01 08. 2013, 08:22
Actualizat: 01 08. 2013, 08:23