Prințul Cristea a avut un mesaj în caz că marca împotriva lui Dinamo! Ce și-a imprimat pe sub tricoul de joc
Adrian Cristea a fost titularizat pentru prima oară la Steaua chiar în derby-ul cu Dinamo, fosta sa echipă. „Prințul” i-a luat locul în 11-le Stelei lui Nicușor Stanciu și i s-a atribuit rolul de „regista”, însă realizările sale au fost puține.
Chiar și așa, mijlocașul a fost pregătit pentru eventualitatea în care ar fi marcat contra „câinilor”. Pe sub tricoul de joc se putea distinge un al doilea, pe care era imprimat mesajul „Pentru nea Gigi”.
Este știut faptul că patronul Stelei, închis în prezent la Penitenciarul Jilava, a fost omul decisiv în aducerea lui Cristea la Steaua.