„Prințul” începe viața de ‘student’!”

Adrian Cristea și-a luat aseară, prin intermediul ProSport,
rămas bun de la „câinii roșii” și a transmis primul său mesaj
pentru fanii „șepcilor roșii”.

Locul întâlnirii cu „Prințul” a fost stabilit chiar de el:
„Veniți vizavi de stadion, pe strada unde stă nea Ando, am
puțină treabă pe acolo!”
. Îmbrăcat la patru ace, ca un
„student” în prima zi de cursuri, cu cravată, cămașă și un palton
negru elegant, mijlocașul parează tentativa noastră de a-l
fotografia cu o eșarfă cu siglele ambelor echipe.

Și preia inițiativa imediat. „Știu că poate nu ați găsit
alt-ceva aici, dar am eu un fular cu Universitatea. Doar cu el fac
poză, lăsați Dinamo! La Cluj joc acum, nu?”,
spune zâmbind
mijlocașul, în timp ce scoate din buzunar o eșarfă pe care scrie cu
litere mari UNIVERSITATEA CLUJ. În cele câteva minute cât a durat
conversația, Cristea a dorit să transmită un mesaj cât se poate de
clar: bună sau rea, perioada Dinamo s-a terminat definitiv pentru
el. În primul rând verbal: „Vreau să scrieți și că îmi
doresc ca lucrurile să meargă foarte bine la «U» și că vreau să
facem treabă bună acolo”
.

S-a
antrenat în sala de forță. Voluntar!

Metamorfoza „Prințului” este definitivată și prin fapte. Pentru că
exact în prima zi de la semnarea contractului cu „șepcile roșii”,
Adrian Cristea a stat mai bine de o oră și jumătate în sala de
forță a clubului Dinamo. Motivul e simplu: talentul jucătorului
avea nevoie de o nouă provocare. Trecutul nu mai contează pentru
Cristea, e clar. „Nu mai îmi puneți atâtea întrebări despre
Dinamo, gata, acum joc în altă parte! Dacă o să mă bucur la
marcarea unui gol în poarta lor? (râde) Depinde de minut! Serios
acum, va conta și de cum mă vor reprimi fanii, dar cel mai probabil
nu voi face acest lucru, nu pot”
, încheie Adrian Cristea
poate ultimul interviu luat pe strada Aurel Vlaicu, la doar 20 de
metri de casa lui Ioan Andone și alți 70 de metri de stadionul care
i-a fost casă în ultimii șase ani.

„Nu
știu cum mă vor primi fanii dinamoviști la primul meci în «Ștefan
cel Mare». Sper că bine. Nu va fi același lucru ca la «Clau-gol»,
el este o legendă aici, dar vedem atunci”, Adrian Cristea, mijlocaș
„U” Cluj

„Am
vorbit des cu Claudiu Niculescu. Mi-a spus că e bine la Cluj și că
mă așteaptă. Știu și că voi fi primit bine de fanii lui «U» și le
mulțumesc”, Adrian Cristea, mijlocaș „U” Cluj

„Dacă
joc bine, de ce să nu mă mai gândesc la echipa națională, cine știe
de acum, nu?”, Adrian Cristea, mijlocaș „U”
Clu
j


Publicat: 22 12. 2010, 08:40
Actualizat: 22 12. 2010, 08:45