„Prințul”, titular!**

Dinamo s-a hotărât: joacă ofensiv în Giulești! Pentru că
viitorul european al echipei din „Ștefan cel Mare” depinde de acest
meci, s-a hotărât introducerea unui prim unsprezece care să poată
ataca din primul minut. Iar în acest sens, Țălnar vrea să-l
folosească pe cel la care, probabil, Ando se gândea cel mai puțin:
Adrian Cristea! Din fotbalist la Dinamo, el a devenit mult mai
mediatizat ca și personaj monden în ultima vreme!

Cel care este supranumit „Prințul” va fi titularizat în linia
mediană, alături de Torje, Kone și Alexe, ultimul fiind cel de-al
doilea „răzvrătit” care va fi introdus duminică. Interesant este
faptul că „Țânțarul” îl va folosi pe capriciosul mijlocaș pe postul
de mijlocaș central, în locul lui Gabi Boștină. Fostul stelist
plătește tribut lipsei de pregătire fizică, tot mai acută la cei 32
de ani ai săi după scandalul de la Cluj, când s-a pregătit separat
de restul echipei.

Andrei
Cristea, golgheter și în amicale

În opinia staffului tehnic, „Prințul” are avantajul de a putea
aduce superioritate pe faza de atac, fiind letal în duelurile de
unu la unu. În atac lucrurile sunt clare: alături de Marius Niculae
va juca Andrei Cristea, care, chiar și nerefăcut, a jucat excelent
în jocul-școală, unde a marcat din aproape orice poziție. Între
buturi va evolua Cristi Munteanu, asta chiar dacă portarul nu a
jucat în echipa titularilor ieri. Apoi, în apărare nu este loc de
nicio surpriză, provocată de vreo accidentare de ultim moment. Vor
juca în acest caz Molinero, Scarlatache, Moți și cu Pulhac.

„Stau și mă întreb ce-o vorbi Cristea cu fata aia? El nu spune
decât mama, tata, papa. Vă dați seama, «Prințu» cu blonda lui
Bote!”

„Cristea s-a născut obosit,
el un caz patologic. Nici să vorbească nu poate, îi e greu. Cum
să-i mai cerem să și joace”
, Cornel Dinu, director
sportiv Dinamo

23 de jocuri a
bifat Cristea în acest sezon de Liga I, dintre care doar 14 ca
titular

2 goluri a
marcat mijlocașul dinamovist în acest campionat

Titular și ziua, și
noaptea!

Până să afle că va deveni titular cu Rapid, Adrian Cristea a avut o
zi premergătoare ocupată. Subiectul: viața particulară. Astfel,
miercuri noaptea, la 00:30, „Prințul” discuta despre relația sa cu
Bianca Drăgușanu la emisiunea lui Dan Capatos, „Un Show Păcătos”.
Relația mijlocașului cu „blonda lui Bote” a fost intens discutată
de către presă și apoi acid ironizată de către directorul tehnic
Cornel Dinu.

Borcea:
„Copos să nu-și facă iluzii”

După ce ProSport a dezvăluit că Mărgăritescu și Zicu ar fi anunțat
deja în vestiar că vor ajunge în Giulești de la vară, Cristi Borcea
a ținut să pună lucrurile la punct. „Fără acordul clubului nostru
nu au cum să joace la Rapid. Nu înțeleg de ce domnul Copos își face
atâtea iluzii. Pentru Zicu și Mărgăritescu nu există decât două
variante: ori își vor continua cariera la Dinamo, ori vor juca în
străinătate. E foarte simplu, cei doi nu vor mai evolua niciodată
la Rapid!”, a declarat Borcea pentru fcdinamo.

„Lobby”,
înapoi în „Groapă”?

Viitorul lui Bogdan Lobonț este tot la Dinamo, cel puțin după
calciomercato.com. Italienii spun că AS Roma nu dorește să-i
prelungească contractul goalkeperului român. „Se pare că aventura
lui Lobonț la Roma e pe sfârșite. Portarul, transferat de
giallorossi la 31 august 2009, se va întoarce la Dinamo în luna
iunie. Roma nu are intenția să vireze 1,5 milioane de euro în
contul clubului Dinamo pentru achiziționarea definitivă a
goalkeeperului”, specifică ziariștii din Peninsulă.

Publicat: 30 04. 2010, 08:31
Actualizat: 30 04. 2010, 08:35