Proaspeții steliști au avut emoții la primul antrenament
Noile achiziții ale Stelei s-au prezentat la primul antrenament al sezonului
Cu numeroase absențe motivate, lotul Stelei a revenit începând de ieri sub comanda lui Marius Lăcătuș.
La reluarea pregătirilor s-au prezentat doar 20 de jucători, trei dintre aceștia (Mustață, Iacob și Rusu) fiind promovați de la echipa secundă. Au lipsit, din cauza accidentărilor sau a convocărilor la echipele naționale, nu mai puțin de zece nume importante din efectivul roș-albaștrilor. Astfel, atenția a fost captată de noile achiziții, în frunte cu portughezul Tiago și cu marea speranță, Bogdan Stancu.
„Am avut emoții când am intrat în vestiar“, a recunoscut Robert Neagoe. „Era normal să am emoții, însă nu foarte mari“, a completat Janos Szekely, care a simțit și el în premieră aerul unui antrenament în Ghencea. Ambițiile nou-veniților sunt foarte mari. „Cred că voi rămâne la Steaua. Altfel, nici nu mai veneam aici“, a mai spus Neagoe. Roș-albaștrii vor efectua mâine dimineață vizita medicală, urmând să se antreneze în țară până pe 25 iunie, după care vor pleca în Austria, în primul cantonament al verii.
– Janos Szekely, mijlocaș Steaua