Acționarul dinamovist Vasile Turcu a comentat victoria dramatică a echipei sale pe terenul celor de la Oțelul Galați. Oficialul a spus că este o victorie meritată, însă nu s-a putut abține și i-a criticat pe doi dintre fotbaliști, Ianis și Adrian Cristea. Turcu i-a lăudat în schimb pe Kone sau Ze Diabate, despre care a spus că s-au dăruit total pentru culorile dinamoviste.
„Sunt fericit, de ce nu. Am câștigat trei puncte mari și zic că e o victorie meritată. Din păcate, am jucat în a doua repriză în șapte. Sunt câțiva jucători în care n-am pus mari speranțe și nu demonstrează nimic. Întrebați-i pe Zicu și pe „Prințul” care e problema. Probabil că nu mai vor să rămână la Dinamo. Nu poți să-ți bați joc de munca colegilor tăi. Mă uitam la Kone, la Diabate, își dădeau viața pe teren!”, a declarat Vasile Turcu la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER