PROBELE**

Femei pentru Bogaciu, sms-uri disperate pentru Costică „Vâlcea“ și, în plus, numele lui Florin Prunea apare și el în dosar!

Motivarea arestării lui Penescu și Constantin seamănă, conform cotidianului Adevărul, cu stenogramele celebre ale cazului „Valiza“. Discuții incredibile, din care reiese că totul era aranjat: de la delegări până la momentul în care arbitrii plecau de la meci. Iar numele din dosar sunt destul de grele pentru a crea un cutremur de proporții în fotbalul românesc.


Florin Prunea

A fost sunat de Cornel Penescu și i-a spus că Marius Martiș va fi arbitrul meciului FC Argeș- Oțelul, scor 3-2. În plus, Prunea i-ar fi dat asigurări finanțatorului piteștean că va discuta personal cu arbitrul din Focșani. Este prima dată când un oficial de rang înalt al FRF, din anturajul lui Mircea Sandu chiar, apare în acest dosar. 


Marius Martiș

Pe lângă faptul că Florin Prunea urma să-i transmită „indicații prețioase“, iar Penescu se chinuia să îl aibă la meciurile echipei, Martiș mai apare în dosar și cu un telefon la Penescu, prin care îi spune că nu el, ci Danșa a fost delegat pentru meciul cu Poli Iași.


Sorin Corpodean

Apare și el în discuție, tot pe filiera Florin Prunea. Înainte de FC Vaslui – FC Argeș,  Penescu îi spune lui Prunea că Sorin Corpodean este arbitrul perfect pentru această partidă. Zis și făcut. Penescu îl sună apoi pe intermediarul Făcăleață, îi anunță numele arbitrilor, iar la final, într-un gest de mare senior, îi trimite și un sms lui Gheorghe Constantin: „Vă mulțumesc, să vă dea Dumnezeu sănătate!“.

 

Aurelian Bogaciu

A condus FC Argeș – Craiova, scor 1-1. Cu o zi înainte de meci, Penescu îi trimite un sms lui Gheorghe Constantin. „Vă mulțumesc mult, poate puteți Bogaciu, vă rog!“ Apoi l-a sunat pe Făcăleață, mâna sa dreaptă, pentru a-i transmite să facă tot ce trebuie ca respectivul arbitru să facă „un meci bun“. Apoi a insitat la „Vâlcea“ pentru delegarea lui Bogaciu, pe care, într-un final, a obținut-o. Bogaciu n-a rămas dator și l-a sunat pe Penescu pentru a-l asigura că o să vină la Pitești la meci și că  a discutat cu asistenții, care sunt și ei „băieți buni“. Numai că meciul a ieșit prost pentru FC Argeș, doar un egal acasă. Explicația? O găsim într-o convorbire Penescu – Mincă (președintele clubului piteștean): „Arbitrul nu a fost într-o formă fizică bună pentru că i-au «plantat» o damă de companie în cameră în noaptea dinaintea partidei!“.

 

Laurențiu Danșa

E prezent la FC Argeș – Poli Iași. Aici nu i-a ieșit neapărat lui Penescu, pentru că el trimisese un sms la „Vâlcea“ cu cerințe clare: „Martiș-Serea-Lajos“. N-a fost să fie, dar și Danșa a fost bun, pentru că a acceptat să se vadă cu „locotenentul“ lui Penescu, Făcăleață, înainte de meci, la Pitești. Și nu doar protocolar, pentru că, imediat, Făcăleață l-a sunat pe directorul unei case de schimb din oraș și i-a cerut să-i schimbe 5.000 de dolari în lei. Probabil păreau mai mulți așa! Și observatorul George Ionescu a acceptat să se vadă a doua zi cu Făcăleață, tot la Pitești.

Publicat: 18 04. 2009, 08:12
Actualizat: 18 04. 2009, 08:19