Care e problema lui Elvir Koljic: „Totul e mental”. Când va înscrie din nou!

problema-lui-elvir-koljic-mental
Vezi galeria foto - 4 poze

Fostul internaţional Gică Craioveanu (53 de ani) spune că atacantul Universităţii Craiova, Elvir Koljic (26 de ani) îşi pune singur o presiune suplimentară şi de aceea nu a reuşit încă să marcheze, la revenirea pe teren după accidentarea gravă suferită în toamna trecută.

„Grande” consideră că problema este una mentală şi că „vârful” bosniac are nevoie de o singură reuşită pentru a se „debloca”.

Elvir Koljic este incert pentru meciul cu FC Voluntari, antrenorul Laurenţiu Reghecampf anunţând că jucătorul resimte dureri la piciorul operat.

Gică Craioveanu, sfat pentru Koljic: „N-ar trebui să-şi pună singur presiune, golurile vor veni”

Gică Craioveanu a venit special din Spania pentru a fi alături de jucătorii Universităţii Craiova după startul de sezon nefast şi va fi în tribune la meciul de azi, ora 21:30, cu FC Voluntari.

Directorul de imagine al echipei din Bănie rămâne optimist şi spune că alb – albaştrii se vor lupta pentru titlu în acest sezon, deşi în acest moment ocupă loc de baraj pentru menţinerea în primul eşalon.

„La Elvir Koljic totul e mental, pentru că el e obişnuit să marcheze şi nu reuşeşte. Îşi pune presiune singur şi nu ar trebui să fie aşa. Noi, toţi din jurul lui, galeria, patronul, noi, cu toţii, i-am dovedit că suntem alături de el şi avem încredere. Un atacant depinde de goluri şi acestea vor veni. Trebuie doar să marcheze o dată, după aceea va fi totul mult mai simplu” a declarat Gică Craioveanu.

Acesta a completat: „Nu trecem printr-o perioadă bună, ultimele meciuri au fost modeste, publicul e supărat, eu înţeleg, pentru că ne-am pus speranţe în acest an că vom fi campioni. În viaţa fiecărei echipe există o lună mai puţin bună şi pe noi ne-a atins acum, la începutul campionatului. Eu rămân foarte optimist, am încredere în echipă, văd tot timpul lucrurile bune.

Cu Botoşani a fost cel mai bun meci din acest început de sezon, chiar dacă am pierdut, ne-au pedepsit pe două greşeli, iar noi am ratat multe ocazii. Echipa e pe un drum bun, Reghe a avut timp să cunoscă mai bine echipa şi jucătorii pe el, e un lucru foarte important în fotbal. Sper că începând de la meciul cu Voluntari să arătăm din ce în ce mai bine. Anul trecut am început campionatul cu şapte victorii şi finalul de sezon nu a fost ce ne doream.

Poate anul acesta a fost începutul modest şi continuarea va fi mai bună şi mai ales finalul. Vor fi multe meciuri, pe final de sezon se va decide totul, cred că atunci vom fi capabili să recuperăm ce am pierdut acum. Văd echipa acolo, la luptă pentru titlu. Se va schimba treaba, după acest început ezitant. Eu vin la meci şi îi aştept şi pe suporteri la stadion”.

Avem câteva probleme, una dintre ele este Koljic, are dureri la piciorul operat, deşi s-a antrenat bine săptămâna aceasta – Laurenţiu Reghecampf

 

 

Publicat: 09 08. 2021, 15:33
Actualizat: 09 08. 2021, 15:34