Probleme cu banii la Gloria!** Primăria amână finanțarea echipei
Primăria Bistrița amână semnarea contractului de finanțare cu
gruparea Gloria Bistrița, din cauza litigiului clubului ardelean cu
Elba Timișoara, firma care a realizat instalația de nocturnă.
Primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, a declarat, luni, într-o
conferință de presă, că nu dorește ca banii alocați de la bugetul
local pentru Gloria să fie folosiți pentru plata datoriilor pe care
le are clubul. Executorii Judecătorești au solicitat blocarea
sumelor pe care Primăria a decis să le aloce clubului în 2011
pentru desfășurarea activității.
„Elba a realizat instalația de nocturnă, iar Gloria nu a reușit să
plătească până la această dată. Am primit o notificare de la
executorul judecătoresc. Executorul judecătoresc a văzut că este
prevăzută o sumă pentru Gloria în buget și ne-a solicitat să blocăm
finanțarea. Am amânat semnarea contractului cu Gloria pentru că nu
vreau ca într-un exces de zel să ni se ia banii din cont. Nu
înțeleg de ce suntem prinși solidari cu Gloria în acest caz, noi am
și contestat această decizie a executorului. Gloria așteaptă banii
pe Moraes să-și plătească datoriile, apoi putem discuta semnarea
contractului cu noi, altfel este riscant. Am aprobat în buget bani
pentru susținerea activității sportive a clubului, nu s-a pus
problema ca din acești bani să-și plătească datoriile”, a spus
Ovidiu Crețu.
Consiliul Local Bistrița aprobase în 17 februarie ca ACF Gloria să
primească pentru acest an suma de două milioane de lei de la
bugetul local. Acești bani urmau să fie fi acordați după cum
urmează: 1.000.000 de lei până la finalul campionatului 2010-2011
iar diferența de 1.000.000 lei numai în cazul clasării echipei de
seniori pe unul din locurile 8-12 la finalul campionatului în
curs.
Conform sentinței cu titlu executoriu a Tribunalului BN din 3
decembrie 2010, prin care ACF Gloria trebuie să achite către SC
Elba Timișoara, care a realizat lucrările la instalația de
nocturnă, suma de 2.339.361,29 lei reprezentând debit restant, taxe
de timbru și cheltuieli de executare, Biroul Executorului
Judecătoresc Mircea Boloș de la Camera Executorilor Judecătorești
de pe lângă Camera de Apel Cluj a cerut poprirea pe sumele de bani
pe care Primăria Bistrița urma să le dea clubului de fotbal.
Sursa: Mediafax