Probleme cu Cisse. Atacantul ar putea să nu i se mai alăture Iașiului în cantonamentul din Turcia și să fie trecut pe linie moartă. Vești proaste și despre fundașul spaniol care trebuia să ajungă la CSM Poli
Pe lângă postul de fundaș dreapta, singurul considerat descoperit la momentul actual, oficialii CSM Poli Iași ar putea fi nevoiți să caute în următoarea perioadă și un atacant. Salim Cisse nu a ajuns încă în cantonamentul din Antalya, din cauza problemelor legate de viza de intrare în Turcia, acesta pregătindu-se în Copou, după un program stabilit de către stafful tehnic. Președintele Adrian Ambrosie a declarat că dacă Cisse nu va primi viza până la startul meciurilor amicale, va fi nevoit să caute un alt atacant.
„Avem o problemă cu Cisse. El încă nu a ajuns în Antalya, se pregătește la Iași. Fiind din Guineea, obține foarte greu viza de intrare în Turcia. Am înțeles că poate dura chiar și mai mult de o săptămână. Dacă va rata acest stagiu de pregătire, îi va fi foarte greu lui Cisse să mai prindă echipa, de aceea vom fi nevoiți să căutăm un alt atacant”, a declarat președintele Adrian Ambrosie.
Spanionului Gallego i se pun piedici să ajungă la Iași
Ieșenii întâmpină probleme și cu fundașul dreapta spaniol Adria Gallego. Dacă, inițial, s-a anunțat că ibericul va veni încă din prima zi de cantonament pentru a fi testat, situația pare să se fi complicat. „Din câte am înțeles, clubul de care aparține Gallego nu vrea să-i dea drumul. Noi am sperat ca fundașul dreapta să-și rezilieze contractul cu echipa sa și să-l avem în cantonament, dar încă nu și-a rezolvat situația contractuală. Dacă nu va veni Gallego, vom căuta o altă variantă pentru acoperirea postului de fundaș dreapta”, a completat Ambrosie.
Altfel, joi a făcut joncțiunea cu lotul ieșean și mijlocașul Platini, care a lipsit de la reunire invocând probleme personale.