Unul dintre croații transferați în această iarnă de FC Brașov, mijlocașul Tomislav Juric, a avut probleme cu actele și nu a făcut deplasarea în cantonamentul din Antalya. Un altul e posibil să nu prindă returul sub Tâmpa.
Jucătorul Juric, în vârstă de 24 de ani, adus la insistențele tehnicianului Vjekoslav Lokica, cu care a colaborat la echipa NK Zagreb, nu a plecat duminică dimineață cu delegația brașoveană în Turcia, deoarece a întâmpinat probleme cu actele. Vameșii au descoperit că valabilitatea pașaportului jucătorului Tomislav Juric expiră în curând, astfel că croatul nu a fost lăsat să urce în cursa de linie București – Istanbul. Turcia nu face parte din UE și, prin urmare, acolo nu se poate călători fără pașaport.
Conform Monitorul Expres, croatul a fost nevoit să rămână la București, iar luni a încercat să rezolve problema la Ambasada Croației, dar cum nu a reușit să urgenteze actele, fotbalistul a plecat la Zagreb. Juric speră să rezolve rapid problema cu pașaportul și în câteva zile să se alăture lotului brașovenilor în cantonamentul din Belek.
În Antalya nu a mai ajuns nici atacantul Alexandru Grigoraș, fiul antrenorului Petre Grigoraș rupând, în weekendul trecut, actele cu FC Brașov. „Am reziliat contractul, pentru că nici mie nu-mi convenea situația în care mă aflam. Nu știu ce voi face, am plecat acasă și voi aștepta eventualele oferte”, a spus Grigoraș, cel care a jucat doar 13 minute în campionat pentru FC Brașov, în meciul cu Pandurii.
Leko ar putea pleca
FC Brașov ar putea să piardă și unul dintre cei cinci jucători croați pe care îi are în acest moment în lot. Fundașul central Mislav Leko (27 de ani) a primit zilele trecute o ofertă din străinătate, iar mutarea s-ar putea realiza pentru că echipa din Liga 1 are restanțe financiare către jucător. După modelul Bruno Madeira, care a renunțat la o parte din bani și a ajuns în cele din urmă la Concordia Chiajna, sunt șanse mari ca fundașul croat să fie lăsat să plece.
FC Brașov are în lot cinci jucători croați: Mislav Leko, Leopold Novak, Adnan AganoviÇ, Tomislav Juric și Marko Bencun, cărora li se alătura antrenorul Vjekoslav Lokica.
Lotul deplasat de FC Brașov în Antalya:
Portari: Andrei Marinescu, Florin Iacob, Daniel Mutu Fundași: Bogdan Străuț, Alexandru Vagner, Mislav Leko, Alin Șeroni, Artjom Artjunin, Leo Novak, Daniel Barna Mijlocași: Horia Popa, Georgian Păun, Adnan Aganovic, Cristi Ganea, Tiberiu Petriș, Șerban Moraru, Vlad Boția, Alex Ciocîlteu, Marko Bencun Atacanți: Marian Constantinescu, Mugurel Buga, Liviu Ganea, Cătălin Țîră, Andrei Suciu
Foto: Facebook FC Brașov
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER