Probleme la CFR? Conceicao, reproșuri la adresa conducerii ardelene după victoria cu Sepsi. Ce îl deranjează pe portughez

Toni Conceicao (56 de ani) nu a fost prea bucuros după victoria CFR-ului de la Sf. Gheorghe, 2-1 cu Sepsi. Antrenorul ardelenilor s-a arătat deranjat de faptul că nu primește respectul cuvenit din partea conducerii. De asemenea, Conceicao a avut reproșuri și la adresa presei.

Schimbările de la nivelul conducerii au adus în față faptul că pot avea modificări și la nivelul băncii tehnice. Daniel Stanciu, unul dintre noii veniți, a declarat că nu se pune problema ca Toni Conceicao să plece, dar antrenorul a avut o remarcă interesantă la finalul partidei cu Sepsi. Din câte se pare, acesta nu este foarte mulțumit de modul în care este tratat de conducere, deși, spune el, rezultatele din 2009 cu CFR îl recomandă.

Vorbim de mult timp că antrenorul pleacă. Este o decizie de adminsitrație pe care eu nu am capacitatea să o pot influența. Pentru mine e foarte important să fie respect din partea presei și a conducerii pentru munca mea. Am venit pentru prima oară în 2009 în România, aici am făcut performanță, cred că am demonstrat ceva competențe„, a declarat Conceicao la conferința de presă.

Toni Conceicao are 3 trofee cu CFR Cluj. Două campionate (2009 și 2016) și o Cupă a României (2010).

 

 

Publicat: 29 10. 2018, 09:14
Actualizat: 29 10. 2018, 09:15