Probleme la CS U Craiova! Oltenii vor să scape de patru jucători
Imediat ce au promovat în Liga 1, oltenii de la CS U Craiova promiteau că se vor bate pentru locurile de cupe europene. După doar un sezon proiectul din Bănie începe să scârție, clubul oltean dorind să renunțe la mai mulți jucători importanți.
Potrivit DigiSport, conducerea Craiovei încearcă să ajusteze bugetul și să limiteze pierderile financiare astfel încât patru jucători au fost rugați să își găsească alte angajamente. Bălgrădean, Bawab, Curelea și Ferfelea sunt fotbaliștii de care Craiova vrea să se despartă cât mai repede. Felix Grigore, managerul clubului, a purtat o discuție cu cei patru jucători în care a încercat să le explice că situația financiară a echipei nu este tocmai bună și ar fi mai bine pentru ei dacă ar pleca în iarnă și ar scuti și clubul de plata salariilor. Conform sursei citate, salariile cumulate ale celor patru ar ajunge la 35.000 de euro.
CS U Craiova se mai poate califica în play-off doar printr-un miracol. Cu trei etape înainte de finalul sezonului regulat, oltenii se află la 8 puncte în spatele celor de la ASA Târgu-Mureș.