Noul contract al lui Tatu naște polemici la palat. Becali nu e de acord cu solicitările impresarului acestuia și patronului îi e teamă ca nu cumva „Michele” să fi făcut deja înțelegerea
Becali nu vrea să-i plătească niciun comision agentului jucătorului și nici banii pe operație
Face ce face și unul dintre managerii Stelei intră periodic în colimatorul lui Gigi Becali atunci când se ocupă personal de transferurile jucătorilor. După problemele pe care i le-a creeat latifundiarului din Pipera cu impresarii lui Elton și Andrey (n.r. – clubul a fost dat în judecată de aceștia), acum unul dintre conducătorii echipei din Ghencea l-a deranjat pe patronul roș-albaștrilor cu negocierea contractului lui Tatu. Concret? Zilele trecute agentul fotbalistului brazilian i-a trimis șefului Stelei o hârtie prin care îi cere niște sume importante de bani în baza noii înțelegeri cu unul dintre manageri.
După ce a văzut aceste documente, Gigi Becali a luat foc și a început să urle în palat la oamenii săi: „Cine a negociat contractul ăsta e nebun la cap? Voi vedeți ce bani îmi cer impresarii ăștia pentru Tatu? Dacă angajamentul ăsta a fost înregistrat la LPF, atunci m-am ars! De aia e disperat Meme să-mi ceară dreptul pentru semnătură? Nu știe că eu mă enervez când impresarii îmi cer comisioane?”. Becali e nervos că agentul a cerut și decontul operației pe care jucătorul a făcut-o în Portugalia, în această vară.
A făcut anchetă Destul de speriat, unul dintre manageri l-a asigurat că acest nou contract nu a fost înregistrat la LPF. Cuvântul lui se pare că nu a fost îndeajuns pentru Becali. Patronul a demarat repede o anchetă. Latifundiarul din Pipera i-a chemat pe câțiva dintre angajații săi și i-a luat la întrebări: „Bă, ați dus voi cumva, fără ca eu să știu, noul contract al lui Tatu la LPF? V-a dat Meme vreun document să-l duceți oamenilor lui Mitică?”, i-a luat Becali la întrebări. „Patroane, actele ni le dă în plicuri sigilate, cine se uită ce e în interior?”, s-au scuzat aceștia. „Dacă Meme a făcut o asemenea gafă și a înregistrat contractul fără ca eu să știu, atunci nu-l iert nici mort”, a încheiat Becali.
Matei se va opera din nou Așa cum ProSport a anunțat, în exclusivitate, zilele trecute, actualul sezon fotbalistic s-a încheiat pentru Gabi Matei. După ce în cursul zilei de ieri jucătorul a efectuat un RMN, medicii au decis că acesta trebuie să se opereze din nou la meniscul genuchiului drept, la care a avut probleme și în trecut. În aceste condiții, perioada de recuperare va dura între șase și opt luni de zile, în funcție de organismul fundașului dreapta stelist.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER