Probleme mari pentru Peseiro la mijlocul terenului

  • Publicat:
  • Actualizat:

La ultimul său meci oficial ca antrenor al Rapidului, Jose Peseiro are bătăi de cap în privința alcătuirii unui prim „11”.
Lusitanul are probleme în fiecare compartiment, dar mai cu seamă de la mijloc în sus, acolo unde lipsesc cinci jucători: Cesinha, Julio Cesar, Pitbull, Djalovic și Boya. Fundașii Vella și Bozovic nu au făcut nici ei deplasarea în Copou, acuzând probleme medicale.

Mai mult, la antrenamentul de aseară al vișiniilor, tânărul Lucian Răduță s-a antrenat separat din cauza unor probleme la stomac. În aceste condiții, Peseiro se vede nevoit să treacă pe foaia de joc doar 17 fotbaliști, urmând ca pe banca de rezerve să ia loc jucători care au evoluat mai puțin în acest campionat, sau chiar deloc, cum este cazul lui Ștefan Grigorie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de muncă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de…
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!

Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”

Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura

Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani

S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!

BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Un gigant auto francez mută locuri de muncă din UK în Bucureşti. În ce departament se vor face angajări

JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?

EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…

Lumea filmului este în zi de doliu. Marea actriță ne-a părăsit: Odihnește-te, mamă!

De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...

Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței

Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”

HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona

Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024

Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul. Ce au descoperit
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul.…
×