Probleme pentru Astra: Șumudică și-a depus memoriu! Buduru: „La fel au făcut și anumiți jucători!” Cei cinci fotbaliști din lotul campioanei care își cer drepturile salariale

UPDATE: Dani Coman, președintele celor de la Astra, a confirmat faptul că antrenorul Marius Șumudică și-a depus memoriu, dar nimeni nu i-a calcul posibilitatea ca tehnicianul care a adus titlul la Giurgiu să plece de la echipă.

„Șumudică a decis că e mai bine pentru viitorul lui să facă memoriu. E antrenorul care a adus cea mai mare performanță din istoria clubului și își va primi banii. Nu ne-am gândit la schimbarea lui Șumi niciun moment. Trecem printr-o perioadă grea, dar sunt convins că ne vom reveni. Îl știm cu toții pe Șumi, știm că e un om cu personalitate, căruia nu îi place să fie pe locul pe care e în momentul de față. Se poate întâmpla orice, deși am încredere în el și în echipă. Sper să câștigăm azi și altfel să privim viitorul”, a declarat Dani Coman pentru DigiSport.


Probleme mari la Astra. Dincolo de poziția în clasament, locul 12 cu 5 puncte, giurgiuvenii pot avea probleme și cu lotul.

Marius Șumudică pare dispus să nu mai accepte situația de la club și și-a depus memoriu pentru a-și recupera aproximativ 300.000 de euro.

Petre Buduru, președintele Comitetului Directir al Astrei, a declarat că nu cunoaște prea multe detalii în legătură cu memoriul depus de antrenor, dar a precizat că mai mulți fotbaliști din lotul echipei și-au depus și ei memorii.

„Nu știu nimic, sunt pe la Constanța cu treabă. Am auzit că și-a depus un memoriu, dar la Comisia de Disciplină. Vorbiți cu Dani Coman, nu cu mine, înțeleg oricum că și-au depus memorii și anumiți jucători”, a declarat Petre Buduru pentru ProSport.

Florin Lovin, Ricardo Alves, Geraldo Alves, Damian Boudjemaa, Iulian Roșu și Valerică Găman, cu restanțe din trecut, sunt fotbaliștii care au depus memorii împotriva clubului Astra. Jucătorii nu și-au primit drepturile pe lunile iulie și august și în plus nu au primit mai multe bonusuri aferente sezonului trecut. Cel mai important dintre acestea este bonusul pentru câștigarea campionatului.

Această situație se poate agrava dacă formația campioană nu va face dovada până la 30 septembrie că nu are nicio datorie. Plata celor 3 milioane de euro pe care le are de încasat de UEFA ar putea fi sistată de forul european în eventualitatea în care Astra nu va scăpa de aceste restanțe financiare.

Publicat: 22 09. 2016, 11:17
Actualizat: 22 09. 2016, 12:28