Probleme pentru FCSB! Pintilii s-a accidentat și a fost schimbat, iar înlocuitorul său s-a „rupt” după 18 minute
Mihai Pintilii (33 de ani) a ieșit accidentat în minutul 29 al meciului dintre FCSB și Viitorul, fiind înlocuit de Ovidiu Popescu. Ghinionul lui Dică a continuat și după pauză, când și Ovidiu Popescu a avut probleme fizice și a fost schimbat cu Junior Morais.
UPDATE: Ovidiu Popescu, înlocuitorul lui Pintilii, a rezistat doar 18 minute pe teren. Introdus la capătul primei jumătăți de oră, timișoreanul a acuzat probleme la genunchiul stâng și a fost schimbat cu Junior Morais după doar trei minute din repriza a doua.
Într-un moment în care jocul se desfășura în jumătatea campioanei, Pintilii s-a întins pe gazon și a cerut intervenția medicilor, acuzând probleme la gamba piciorului drept. După câteva zeci de secunde, a devenit clar că mijlocașul central nu mai poate continua partida de pe Arena Națională, iar Pintilii a cerut schimbarea. Dică l-a trimis în teren pe Ovidiu Popescu, dar ceea ce pare o întindere musculară ridică și mai multe semne de întrebare asupra metodelor de pregătire ale staff-ului medial al vicecampioanei.
La finalul lunii noiembrie, ProSport a scris despre cauza deselor accidentări din lotul FCSB-ului, majoritatea de ordin muscular.
În acest moment, Romario Benzar, Bogdan Planic, Mihai Bălașa, Constantin Budescu și Filipe Teixeira lipsesc din lotul FCSB-ului din cauza unor accidentări.