Dinamo a reușit un meci foarte bun contra lui Hearts, scor 5-1, dar îl poate pierde pe Cosmin Matei, care a părăsit terenul accidentat. În fața unui adversar care se aseamănă mult cu formația din Ștefan cel Mare – scoțienii au transferat în această vară nu mai puțin de nouă jucători, după ce opt au părăsit echipa – „câinii” au jucat în multe momente entuziasmant.
Fără îndoială la Dinamo există „viață” și după Alexe. Transferul atacantului de bandă în Serie A părea să fi lăsat un gol imens în ofensiva „câinilor”, însă Mulțescu pare să fi găsit noii jucători care să facă diferența. Curtean a interpretat excelent partitura fostului jucător al formației din Ștefan cel Mare, în timp ce Joel Thomas a demonstrat că este un fotbalist extrem de util, gata să finalizeze, dar și să își pună în valoare coechipierii.
Dar vioara întâi a fost, fără îndoială, Cosmin Matei. Mijlocașul ofensiv a uitat de „fițele” din perioada Steaua și pare decis să se ridice la nivelul talentului avut. Fotbalistul de 21 de ani a făcut un meci excelent contra lui Hearts, căutând permanent poarta și intrând în combinații de efect cu Joel Thomas. Din păcate, fotbalistul nu s-a putut bucura de evoluția încununată cu două goluri și o pasă decisivă, el părăsind terenul în minutul 67, șchiopătând.
La o fază banală la mijlocul terenului, Matei a acuzat o contră și a părăsit gazonul sprijinindu-se de doctorii lui Dinamo. Reluările nu au relevat vreun contact dur între jucători, dar abia mâine, după investigații suplimentare, se va ști exact ce fel de afecțiune are Matei.
„E o contuzie tare, a fost o lovitură puternică. Sper să nu fie mari probleme.”, a spus Mulțescu la final, la Look.tv. De menționat că la final, tehnicianul din Ștefan cel Mare a avut un schimb de replici acide cu fotbalistul scoțian care a intrat periculos la mijlocașul dinamovist.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER