Probleme pentru o echipă din Liga 1. Viscolul i-a blocat în aeroport și au ratat avionul care trebuia să-i ducă în Turcia: „Stăm la București. Dacă nu se rezolvă, facem acolo antrenamentele”

Ninsoarea abundentă și viscolul care au pus stăpânire pe toată Moldova au dat peste cap programul echipei ieșene. Delegația clubului Politehnica ar fi trebuit să ajungă în cursul după-amiezii la Istanbul, iar de acolo mai departe spre Antalya, dar ieșenii nu au putut decola din Iași, din cauza viscolului. Cursa Blue Air Iași – București ar fi trebuit să decoleze la ora 07.00, dar până la această oră niciun avion nu s-a ridicat de la sol, Aeroportul Internațional Iași fiind practic închis. După ce au stat mai bine de o oră în avionul care ar fi trebuit să-i ducă la București, ieșenii au fost debarcați și sunt și la această oră în aeroport, sperând că vremea se va îmbunătăți și vor putea zbura spre Capitală.

În aceste condiții, ieșenii au ratat și cursa București – Istanbul, care a decolat la ora 11.00: „Dacă nu vom prinde alt zbor spre Turcia astăzi, echipa va sta în București până duminică, zi în care avem următorul avion spre Istanbul. Până atunci, jucătorii vor efectua antrenamente în București”, a declarat președintele executiv al Politehnicii Iași, Adrian Ambrosie.
 

Publicat: 11 01. 2019, 11:29
Actualizat: 11 01. 2019, 11:30