Probleme pentru Sabău!** „Nu știu cum a antrenat și la Rapid, deși era antrenorul nostru! Mă așteptam ca cineva de prin FRF să se sesizeze”

PARIUL VERII: Ghicește rezultatul finalei de la EURO 2012 AICI și câștiga mingi de fotbal, console Xbox și un Smart TV Samsung

După ce a negociat cu mai mulți antrenori în această vară, George Copos a decis să-l numeacă pe Ovidiu Sabău pe banca tehnică a giuleștenilor.

Antrenorul a semnat contractul cu cei de la Rapid și și-a adus și fostul staff pe care l-a avut la Tg. Mureș.

Numai că, cei de acolo susțin, prin vocea președintelui Anton Heleșteanu, că Sabău a fost sub contract cu clubul mureșan până pe data de 29 iunie, iar în acest timp el semnase deja contractul cu Rapidul, fiind plecat și în Brazilia pentru a urmări câțiva jucători pe care să-i transfere în Giulești.

Heleșteanu a precizat că se aștepta ca oficialii Federației Române de Fotbal să se sesizeze, în momentul în care „Moțul” a semnat cu giuleștenii și a pleat chiar și la Rio de Janeiro, în căutare de jucători.

„Ieri (n.r. vineri, 29 iunie) am terminat contractul cu foștii antrenori. Abia acum le-au expirat contractele lui Ioan Ovidiu Sabău, Mircea Cojocaru și Nalați. Nu știu cum a antrenat și la Rapid, până acum. Eu zic că va fi o mare problemă. Nu e de cerut bani, dar mă așteptam ca cineva de prin Federația Română de Fotbal să se sesizeze cu privire la acest lucru. Mă opresc aici și vom vedea mai departe.

M-am bucurat că am revăzut Rio de Janeiro prin ochii antrenorului meu, la momentul respectiv. Nu vreau să fiu ironic și nici sarcastic, dar dacă tot vorbim de un fotbal profesionist în România, trebuie să se petreacă în felul următor: dacă ai un contract, îl respecți. Dacă nu vrei, cădem la o înțelegere și îl reziliem”, a spus Anton Heleșteanu pentru Sport Total FM.

Publicat: 01 07. 2012, 10:04
Actualizat: 01 07. 2012, 11:12