Probleme pentru Stoican. Comisia de disciplină i-a dublat suspendarea. UPDATE – Reacția dinamovistului: „Mi-au luat munca pe o lună”
UPDATE 17:00 – După aflarea deciziei Comsiei de Disciplină, care i-a dublat pedeapsa, Flavius Stoican a reacționat vizibil deranjat: „La un moment dat, mă gândesc că nu știu dacă e bine să mai ies la interviuri. Văd că, dacă spui ceva ceea ce gândești, ești suspendat. Am încercat să nu scot în vedere greșelile omenești. O să facem memoriu, să vedem ce e de făcut, chiar sunt trist. Și miercuri am fost chemat pe la comisii și mi s-a spus să fiu atent la declarații și să fiu atent în ceea ce spun, că nu trebuie să jignim persoanele prezente în timpul unui joc. O să suport, o să încerc să încerc să mă corectez eu, să fiu atent la orice declarații, am înțeles că am și 115 milioane lei amendă, iar eu muncesc o lună de zile, zi de zi, câte zece ore pe zi, și doar de dragul de a merge, că m-a dat în judecată Istvan Kovacs sau cine m-a dat pe la comisii, pierd o muncă, pierd un salariu pe care eu îl muncesc zi de zi, și eu muncesc, nu păcălesc fotbalul. Mi-a luat munca mea de o lună, dar asta este, mergem mai departe. Clar voi suporta penalitatea din salariul meu, dar indiferent, sunt bani pe care îi dăm la comisii și nu știu de ce”, a declarat Stoican pentru DigiSport.
Comisia de disciplină a FRF a dublat suspendarea impusă antrenorului FC Dinamo, Flavius Stoican, în urma sesizării depuse de Comisia Centrală a Arbitrilor, tehnicianul neavând dreptul de a sta pe banca tehnică patru etape, primind totdată și o penalitate sportivă de 11.500 de lei.
La ședința anterioară a Comisiei de disciplină a FRF, Stoican fusese suspendat două etape și primise o penalitate sportivă de 4500 de lei, pentru că la finalul partidei cu Concordia Chiajna a criticat prestația arbitrului Istvan Kovacs.
„În temeiul art. 52 al. 2 lit. a din RD se sancționează antrenorul Flavius Stoican de la Dinamo Bucuresti cu măsura suspendării pentru 4 (patru) jocuri și penalitate sportivă de 11.500 lei. Având în vedere că în dosarul nr. 122/CD/2014 antrenorul Flavius Stoican a fost sancționat în baza art. 65 lit. a din RD cu suspendare pentru 2 (două) etape și penalitate sportivă de 4500 lei, comisia urmează a face aplicarea art. 45 al. 1 din RD în sensul că se va aplica sancțiunea prevăzută pentru abaterea cea mai gravă, respectiv 4 (patru) jocuri și penalitate sportivă de 11.500 lei”, se arată în soluția Comisiei de disciplină, postată pe site-ul oficial al FRF.
Comisia de disciplină a decis de asemenea suspendarea antrenorul Concordia Chiajna, Marius Șumudică, tot cu patru etape și sancționarea cu penalitate sportivă de 11.500 de lei.
Echipa Dinamo a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susținut, la 22 august, în deplasare, în compania formației Concordia Chiajna, în etapa a V-a a Ligii I. În minutele de prelungiri, arbitrul Istvan Kovacs a întrerupt meciul pentru aproximativ două minute, el cerând observatorului Eduard Alexandru să noteze faptul că fanii au scandat injurii și lozinci xenofobe la adresa sa. Kovacs a chemat căpitanii să le transmită fanilor că dacă nu încetează cu scandările oprește meciul. De asemenea, Kovacs l-a trimis în tribune pe antrenorul dinamovist Flavius Stoican, care a acceptat să plece abia după discuții îndelungi cu arbitrul și observatorul. Kovacs a reluat meciul și a arătat trei minute de prelungire, însă apoi a fluierat finalul după un singur minut.