ACS Poli Timișoara va începe noul sezon în dezavantaj. Dacă în precedentul au pornit de la -14 puncte, din cauza unei penalizări, acum bănățenii pornesc neplătiți și cu datorii.
Antrenorul care a salvat miraculos echipa, Ionuț Popa, a comentat situația: „La Timișoara se primesc mesaje către impresari, către conducere, venite din alte părți că trebuie să faceți asta… și apar perturbări. Aud jucătorii, aud antrenorii. Se aud multe. La noi în țară sunt lucruri pe care toți le știm. Gen nu jucăm nimic, echipa nu e pregătită, iar așa se perturbă lucrurile la echipă. Toți ne dorim să avem liniște la echipă, mai ales că au venit jucători noi și trebuie să ai un climat sănătos”.
ACS Poli Timișoara așteaptă prima tranșă din drepturile TV, peste 500.000 de euro. Problemele apar în privința banilor care ar trebui să vină de pe urma participării în Cupa Ligii, finanțe despre care bănățenii nu mai au nicio informație. O parte din sumă e cesionată de Consiliul Local Timișoara pentru chiria stadionului: „L-am rugat pe domnul primar să vină și să discute cu echipa și i-a asigurat pe jucători să-și vadă de treabă. Le cer jucătorilor să aibă răbdare. E dureros să afli că toate echipele din Liga 1 au primit banii, iar Poli nu a primit. E dureros să afli că sunt și alte echipe cu datorii în Liga 1, dar ANAF a blocat doar la noi banii, din cauza datoriilor la Fisc. Noi, ultimul salariu l-am luat în februarie. Trăim cu bani și aș vrea să se deblocheze unele lucruri. Sper să se vrea binele acestei echipe, dar sunt mai mulți care doresc răul acestei echipe”, a declarat Ionuț Popa
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER