ACS Poli Timișoara părea un proiect de succes în acest sezon, primarul Robu fiind decis să creeze o echipă care să lupte pentru play-off. În acest sens au venit 10 jucători noi, dar faptul că echipa nu poate fi finanțată încă i-a pus pe aceștia în situația de a nu primi niciun ban încă, din cei promiși. În această situație, jucătorii încep să părăsească echipa. Primul dintre ei este atacantul Cristi Bud, titular în toate partidele de până acum. Acesta a apelat la o clauză din contract care îi dădea dreptul să plece oricând. „Da, mi-am reziliat contractul. Așa am decis eu. Le mulțumesc celor din conducere că m-au înțeles. Am simțit că nu puteam să progresez și am decis că e mai bine să plec. Sunt și problemele cu banii și nesiguranța financiară. Băieții au salvat echipa anul trecut, împreună cu staff-ul și în loc de răsplată nu au primit niciun ban. Nu e vina conducerii, domnul primar chiar vrea să facă echipă dar cred că nu este lăsat. Sper să reușească să scoată la capăt această situație„, a confirmat Cristi Bud pentru ProSport.
„Nu-mi pare rău. Sunt în discuții cu 2-3 echipe”
Atacantul a acceptat oferta lui ACS Poli, convins de proiectul primarului și spune că nu regretă alegerea. „Nu-mi pare rău, așa a vrut Dumnezeu, totul se întâmplă cu un motiv. Sunt în discuții cu 2-3 echipe și sper ca într-o săptămână, două să semnez cu altă echipă”, a spus Cristi Bud.
„Vârful” de 32 de ani a semnat cu ACS Poli Timișoara în această vară, după ce în sezonul trecut a jucat la CFR Cluj. Bud a fost în topul golgheterilor în precedenta stagiune și are 38 de goluri în 136 de partide, în Liga I.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER