Bilașco poate debuta pentru Rapid în partida cu liderul Ligii I
Problemele cu accidentările continuă la Giulești. După ce a dat tonul victoriei cu CFR Cluj, marcând golul revenirii giuleștenilor și totodată primul în campionat în tricoul alb-vișiniu, Baze Ilijoski are șanse mari să nu joace cu Pandurii. Macedoneanul a acuzat dureri imediat după partida de duminică, motiv pentru care nu s-a pregătit cu echipa în ultimele două zile. Însă Neluțu Sabău nu duce lipsă de jucători în ofensivă. În duelul cu liderul Ligii 1, „Moțul” se poate baza și pe serviciile lui Marius Bilașco, care ar putea debuta astfel pentru formația din Grant.
Pancu, din nou în tribună
Trecut pe lista indisponibililor după ruptura musculară suferită în prima etapă, Daniel Pancu este refăcut, însă chiar și așa nu va fi luat în lot pentru că este în urmă cu pregătirea fizică. „Pancone” speră să revină pe teren la următorul meci de campionat, cel de acasă cu Gloria Bistrița.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER