Proces

Proces
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce a fost acuzat că face parte din mafia pariurilor sportive, Ionuț Lupescu, directorul FRF, a spus ieri că îl va reclama pe Marian Iancu la Comisia de Disciplină și în instanță

“Acestea sunt niște prostii. E o chestie pur comercială: apar în reclamă ca persoană privată, iau bani pentru asta. Apoi, publicația patronată de mine, Sport Magazin, are un contract cu Astra. Revista lor de pariuri e inserată în revista mea, care apare în toate cele 320 de sedii ale firmei Astra. E benefic pentru ambele părți, nu are legătură cu munca mea de la federație“, a spus Lupescu.

Oficialul federal a adăugat că ar trebui să se știe că federația e în proces cu Astra, cum a fost și cu Loteria. „Prefer să spun lucrurilor pe nume, să arat cum se pot face bani cinstit, nu ca alții care au făcut bani prin mijloace dubioase și acum pozează în sfinți!“, a încheiat „Kaiserul“.

"Trebuie să fie ceva, din moment ce majoritatea cluburilor vor tragere la sorți, dar nu se întâmplă nimic"
Marian Iancu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Avertizare METEO. Se întoarce iarna: Instabilitate atmosferică, vânt puternic și răcire accentuată
Avertizare METEO. Se întoarce iarna: Instabilitate atmosferică, vânt puternic și răcire accentuată
Nicoleta Luciu a COMIS-o în public! S-a lăsat dezbrăcată, alături de alte vedete, și apoi a făcut un mare
Nicoleta Luciu a COMIS-o în public! S-a lăsat dezbrăcată, alături de alte vedete, și apoi a făcut un mare
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că…
Victor Osimhen a decis unde va juca din vară! Nu rămâne la Galatasaray, dar nici la Napoli
Victor Osimhen a decis unde va juca din vară! Nu rămâne la Galatasaray, dar nici la Napoli
Bomba de la miezul nopţii! Gigi Becali a anunţat că cedează un jucător de la FCSB la o rivală din play-off: „Mâine o să luăm legătura” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba de la miezul nopţii! Gigi Becali a anunţat că cedează un jucător de la FCSB la o rivală din…
Şoc în Europa! Echipa care a câştigat titlul înainte să înceapă play-off-ul. “A distrus” campionatul: 106 de goluri, 86 de puncte din 90 posibile
Şoc în Europa! Echipa care a câştigat titlul înainte să înceapă play-off-ul. “A distrus” campionatul: 106 de goluri, 86 de…
Cum arată Diana Munteanu la 46 de ani! Fosta soție a lui Claudiu Niculescu s-a filmat la duş. Imagini interzise cardiacilor
Cum arată Diana Munteanu la 46 de ani! Fosta soție a lui Claudiu Niculescu s-a filmat la duş. Imagini interzise…
Cum arăta Piedone în tinerețe, cu părul vâlvoi și foarte multe kilograme
Cum arăta Piedone în tinerețe, cu părul vâlvoi și foarte multe kilograme
BANCUL ZILEI. Bulă îl întreabă pe Ștrulă, la o bere: – Ai măsurat-o vreodată?
BANCUL ZILEI. Bulă îl întreabă pe Ștrulă, la o bere: – Ai măsurat-o vreodată?
Fuga de sărăcie s-a oprit sub roţile unui camion: mamă moartă, copilă în stare gravă după o spargere eşuată, în Caraş-Severin
Fuga de sărăcie s-a oprit sub roţile unui camion: mamă moartă, copilă în stare gravă după o spargere eşuată, în…
Pentru PRIMA DATĂ, oamenii au orbitat polii Pământului. De ce nu a mai fost făcut acest lucru până acum?
Pentru PRIMA DATĂ, oamenii au orbitat polii Pământului. De ce nu a mai fost făcut acest lucru până acum?
Tunul financiar reuşit de milionarul român care e coproprietarul celui mai tare restaurant din Dubai! Suma uriaşă care îi intră în cont
Tunul financiar reuşit de milionarul român care e coproprietarul celui mai tare restaurant din Dubai! Suma uriaşă care îi intră…
Și-au 'descătușat' decolteurile XXXXXL în public! S-au aplecat și… Bianca Drăgușanu, Delia și Cristina ICH au comis-o grav
Și-au 'descătușat' decolteurile XXXXXL în public! S-au aplecat și… Bianca Drăgușanu, Delia și Cristina ICH au comis-o grav
Limită pentru banii cash. Românii ce nu pot plăti numerar. Avertisment pentru cei care evită băncile
Limită pentru banii cash. Românii ce nu pot plăti numerar. Avertisment pentru cei care evită băncile
„Te vei trezi fără inimă”: Cum a semănat Jack Spintecătorul teroare în București
„Te vei trezi fără inimă”: Cum a semănat Jack Spintecătorul teroare în București
Doliu la 'Te cunosc de undeva' de la Antena 1: 'Azi am rămas fără tovarășul meu cel mai bun'
Doliu la 'Te cunosc de undeva' de la Antena 1: 'Azi am rămas fără tovarășul meu cel mai bun'
Ce jocuri GRATIS vor fi oferite abonaților PlayStation în aprilie 2025
Ce jocuri GRATIS vor fi oferite abonaților PlayStation în aprilie 2025
Cât costă un ARO 243 recondiționat? Păstrează o dotare misterioasă - FOTO
Cât costă un ARO 243 recondiționat? Păstrează o dotare misterioasă - FOTO
Radu Ștefan Bănică a știut de mic că va fi artist. Detalii surprinzătoare despre ce îl motivează să-și urmeze visul | Exclusiv
Radu Ștefan Bănică a știut de mic că va fi artist. Detalii surprinzătoare despre ce îl motivează să-și urmeze visul…
×