‘Proful’ a pus gând rău Rapidului! „Vrem cel puțin un punct”
Antrenorul formației Gaz Metan Mediaș, Cristi Pustai, speră ca formația sa să plece neînvinsă din Giulești, chiar dacă se confruntă cu anumite probleme de lot pentru meciul cu Rapid, din etapa a XIV-a a Ligii I.
„Rapid este o echipă cu un lot foarte bun și echilibrat valoric, antrenat de un tehnician pe care nici nu mai are rost să-l gratulez. Vom merge în Giulești cu gândul să prestăm un joc grupat și bun, la fel cum am făcut-o și în precedentele dăți și să sperăm că de această dată vom obține cel puțin un punct. Din păcate, noi ne confruntăm cu anumite probleme de lot, Petre și Markovici sunt suspendați, iar Trtovac și Zaharia sunt accidentați”, a declarat Cristi Pustai.
Pustai a comentat în legătura cu tragerea la sorți a sferturilor Cupei României, în urmă căreia Gaz Metan va juca cu Poli Timișoara, precizând că singurul fapt negativ în urma tragerii este că echipa sa va juca în deplasare. „Cum am spus și înainte de tragerea la sorți, nu am avut o echipă preferată cu care aș fi vrut să picăm. Ghinionul nostru în ghilimele este că vom juca în deplasare la Timișoara. Ne vom juca șansele până la capăt și cred am fi avut șanse cu orice echipă am fi căzut. Timișoara nu mai este echipa de anul trecut, au pierdut anumiți jucători, dar rămâne o echipă solidă, de tradiție, cu jucători de valoare și care va beneficia cu siguranță de suportul publicului cald. Ar fi fantastic dacă am ajunge în primăvara Cupei României”, a încheiat Pustai.
Gaz Metan Mediaș va juca în deplasare cu Rapid București, luni, de la ora 19.00, într-un meci din etapa a XIV-a a Ligii I.