Dinamo poate avea un nou stadion, Negoiță intenționând să construiască o nouă arenă chiar în „Ștefan cel Mare”
Patronul dinamovist va discuta în această săptămână cu Elisabeta Lipă un plan de dezvoltare a Complexului Sportiv Dinamo, care include ridicarea mai multor construcții în jurul noului stadion
Preluarea lui Dinamo de către Ionuț Negoiță se poate transforma într-o adevărată schimbare la față a clubului din „Ștefan cel Mare”. Noul patron al roș-albilor dorește să scoată maximum din Parcul Sportiv „Dinamo” și vrea să construiască în jurul stadionului un complex de imobile care i-ar transforma pe „câini” în cea mai bine dotată echipă la capitolul infrastructură.
Vă imaginați o echipă din România care să aibă propriul hotel și propriul spital? Să nu mai vorbim de un stadion nou! Exact acesta este proiectul pe care Ionuț Negoiță vrea să-l demareze cât mai rapid, dacă discuțiile cu repezentanții Ministerului de Interne și ai Clubului Sportiv Dinamo se vor încheia cu răspunsurile dorite de tânărul afacerist.
Clinică și hotel lângă stadion
Concret, Negoiță dorește în primul rând să reconstruiască din temelii stadionul „Dinamo”, dar pentru acest efort financiar vrea un plan de dezvoltare al celor 18 hectare de pământ ale Parcului Sportiv ce înconjoară arena roș-albă. Acesta include construirea unui hotel dedicat echipei de fotbal, dar care, când va fi nevoie, poate să servească ca locație de cazare și pentru celelalte echipe din România sau din străinate. De asemenea, va mai fi ridicat un imobil de locuit pentru sportivii de la celelalte discipline ale clubului roș-alb, aceasta fiind se pare una dintre cererile conducerii CS Dinamo. Piesa de rezistență este o clinică specializată pe problemele sportivilor, ceva asemănător cu clinica Acibadem, de la Istanbul, acolo unde se tratează în ultima perioadă dinamoviștii, sau Isokineticul din Bologna, destinație tradițională a accidentaților fotbalului românesc în ultimii 10 ani.
Atu: ministrul Stroe
Dacă pe hârtie proiectul arată bine, discuțiile privind acordul pe care Ministerul de Interne trebuie să și-l dea vor fi demarate abia în această săptămână. Negoiță a programat o întâlnire cu Elisabeta Lipă, comandantul CS Dinamo, cea care are un cuvânt important de spus în fața ministrului Radu Stroe. În plus, chiar și acesta din urmă este un vechi dinamovist, prezență constantă de zeci de ani în tribunele stadionului „Dinamo”. În plus, ministrul de Interne (PNL) este coleg în USL cu Robert Negoiță (PSD), fratele patronului dinamovist, aceasta fiind și argumentul care poate cântări decisiv în finalizarea cu succes a proiectului gândit de noul șef al „câinilor”.
Vreau un stadion nou tot în «Ștefan cel Mare». O să fac tot ce-mi stă în putință pentru asta, cred că îmi va reuși. Cred că în jur de 30 de milioane de euro ar fi suma de care avem nevoie pentru a face un stadion ultramodern Ionuț Negoiță, patron Dinamo
Dinamo nu are nevoie de un stadion mai mare de 22.000-25.000 de locuri, tot ce este peste se poate juca pe Național Arena Ionuț Negoiță, patron Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER