Proiectul continuă la Dinamo!** EXCLUSIV Negoiță a stabilit prima țintă pentru vară. A debutat împotriva ‘câinilor’ la 16 ani, acum este așteptat în ‘Groapă’

Dinamo vrea să-l înregimenteze, din vară, pe puștiul de 17 ani al echipei din Regie, care a debutat ca titular în Liga I chiar împotriva alb-roșilor

Ionuț Șerban (17 ani, foto, în dreapta) este primul nume pe care dinamoviștii l-au trecut în capul listei cu achiziții pentru la vară

La Dinamo se fac deja planuri la nivelul lotului pentru sezonul viitor. Prima țintă a „câinilor” pentru la vară este unul dintre cei mai promițători jucători ai Sportului Studențesc, Ionuț Șerban. Oficialii din „Ștefan cel Mare” s-au interesat deja de situația puștiului de 17 ani și au primit asigurări că imediat ce va fi declarat liber de contract, proces care ar putea dura mai mult de o lună, Șerban își va da acordul să joace în „Groapă”. Interesul dinamoviștilor pentru fotbalist este unul destul de ridicat, mai ales datorită polivalenței sale, acesta putând evolua atât ca mijlocaș central, cât și ca fundaș dreapta.

Contestat de Dinamo la debutul în Liga I!
Interesant este că Șerban a bifat prima apariție ca titular în Liga I, când avea doar 16 ani. Ionuț a apărut în primul unsprezece al Sportului chiar în „Ștefan cel Mare”, partidă pe care „studenții” lui Isăilă au câștigat-o cu 3-1, pe 17 martie 2012. Dinamo a pierdut atunci fotoliul de lider, dar directorul sportiv al „câinilor”, Constantin Dănilescu, a încercat să obțină un succes cu 3-0 la „masa verde”, contestând tocmai folosirea lui Ionuț Șerban! Echipa din Regie era acuzată că l-a înregistrat pe jucător, cu toate că acesta fusese cedat de Chimia Brazi la Prahova Tomșani, dar contestația a fost respinsă.

7 meciuri are Ionuț Șerban în Liga I, toate pentru Sportul Studențesc, în sezonul 2011-2012

3 goluri a marcat Șerban pentru Sportul în actualul sezon al Ligii a doua, în cele 11 meciuri jucate

Publicat: 03 04. 2013, 08:50
Actualizat: 03 04. 2013, 08:51