Promisiunea făcută de Tamaș în 2014: „Numai la Dinamo mă voi întoarce în țară!” Acum, fundașul negociază cu Steaua

Steaua este aproape de înregimentarea lui Gabi Tamaș, fundașul fiind pe cale să își încheie contractul cu Watford.

Fostul dinamovist vine în Ghencea ca înlocuitor pentru Szukala, polonezul urmând a merge din această iarnă la Al Ittihad.

Dincolo de alegerea ciudată a Stelei – oficialii din Ghencea au evitat mereu să aducă fotbaliști care au probleme cu disciplina (iar Tamaș este campion la acest capitol, episoadele cu spartul ușii de bloc, a bătăii cu Pancu sau a beției cu Fl.Costea, de la CFR sunt cele mai recente)-, apărătorul trădează o promisiune făcută în 2014.

Autodeclarat „câine până la moarte”, Tamaș le promitea fanilor din Ștefan cel Mare că nu va trăda culorile.

Cred că spre finalul carierei, dacă se va întâmpla, mă voi întoarce la Dinamo. Numai la Dinamo mă voi întoarce în
țară. Dacă nu, mă voi lăsa
„, spune Tamaș vara trecută.

Dar spusele lui Tamaș sunt de multe ori contradictorii, dovadă în acest sens fiind și declarația potrivit căreia el nu ar avea vreo problemă bahică.

Nu vreau să discut despre viața mea privată, dar în ceea ce privește alcoolul nu am avut niciodată o problemă. Cred că atunci când ieși în oraș în ziua liberă este normal să bei ceva. Dacă spune cineva că am o problemă cu alcoolul, este un prost„, explica, foarte convins, fundașul, în iulie 2014.

3 trofee a cucerit Tamaș la Dinamo: Cupa (2002-2003 și 2004-2005) și Supercupa (2005)
 
10 e numărul echipelor pentru care a evoluat Gabi Tamaș de-a lungul carierei: FC Brașov, Tractorul Brașov, Dinamo, Galatasaray, Spartak Moscova, Celta Vigo, Auxerre, WBA, Doncaster și Watford
 

Publicat: 13 01. 2015, 19:59
Actualizat: 13 01. 2015, 20:00