Promite goluri!
Acuzat de fani că marchează prea rar pentru banii pe care îi primește la Rapid, Pinto spune că toate i se trag de la acomodarea în România.
Portughezul susține că a dat totul pentru echipă, dar că ghinionul și problemele pe care clubul le-a avut sezonul trecut au făcut ca el să nu-și arate adevărata valoare. „N-au mers multe lucruri pentru mine de când sunt în România. M-am acomodat greu și de aceea n-am reușit să confirm din primul an. Fanii se așteptau să înscriu cât Daniel Niculae, dar să nu uite că și el, la cât e de valoros, nu marchează la Auxerre”, spune Pinto.
Atacantul giuleștenilor promite însă că anul acesta se va revanșa și va înscrie multe goluri pentru Rapid. „Am început bine acest sezon, am marcat, iar când n-am făcut-o, am jucat bine. Voi arăta altceva de acum încolo!”, precizează jucătorul lusitan.
3 goluri a marcat până acum J.P. Pinto pentru Rapid. El a fost adus în Giulești în iarna lui 2008
Nu mai trebuie să repetăm greșelile din sezonul precedent, când am crezut după victoria din Ghencea că avem UEFA asigurată
Joao Paolo Pinto, atacant Rapid