Propunere pentru legea „Dragomir”** „Galeriile să fie însoțite de echipaje SPIR”
Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, a
explicat pentru ProSport cum decurge ancheta în cazul celui bătut
de dinamoviști. Au fost audiați angajații fast-food-ului, victima,
și, în cel mai scurt timp, vor fi identificați agresorii.
Autoritățile spun că vor afla repede cine sunt oamenii care l-au
atacat pe Claudiu B. „Am audiat personalul fast-food-ului în care a
avut loc altercația și am vorbit și cu victima. Avem și imaginile
de pe camera de supraveghere și suntem în linie dreaptă cu
identificarea celor patru suspecți principali. Mai sunt și alți 10
-15 împlicați în acest incident”, a declarat ieri Christian
Ciocan.
Se
schimbă „Legea lui Mitică”?
Același Ciocan a dezvăluit ieri că va propune modificarea legii
antiviolență inițiată de Dumitru Dragomir (foto), președintele LPF:
„Am vorbit deja cu superiorii despre acest lucru. Voi sugera ca la
fiecare derby, pe lângă echipajele Jandarmeriei, galeriile să fie
însoțite de echipaje SPIR. Iar în al doilea rând, vrem ca acele
controale efectuate la accesul spectatorilor în stadion să fie
făcute de către Poliție”. „Legea e foarte bună în forma actuală,
doar că nu e aplicată. Oricum, va suferi niște modificări, care vor
ajunge în curând în Parlament”, a spus la rândul său Dumitru
Dragomir.