Propunerea lui Ionuț Badea pentru Sandu: „Antrenor din generația tânără!”** Când ar prelua el naționala

Tehnicianul Universității Cluj ține partea antrenorilor din
generația sa, atunci când vine vorba de soluții pentru echipa
națională. „Situația României nu este una liniștită. Am
înțeles că se va propune un obiectiv doar pentru 2016. Nu vreau
să-i dau eu sfaturi președintelui FRF, dar dacă tot se oferă atâta
timp atunci cred că ar trebui să se gândească la un antrenor din
noua generație”
, a spus Badea.

Antrenorul s-ar încumeta să preia naționala. „În 2016 voi
avea 41 de ani și cred aș fi suficient de pregătit. Am studiat mult
pentru această meserie. Am fost la Barcelona sau Roma, unde i-am
urmărit pe Guardiola sau Ranieri”
, a spus Badea, care n-a
avut nicio ofertă în această vară, chiar dacă numele său s-a
vehiculat în anturajul lui Dinamo și cel al Stelei. „Cred
că domunul Walter este suficient de respectat pentru a nu mi se
propune nicio ofertă”
, a declarat antrenorul lui „U”.

Publicat: 13 06. 2011, 15:15
Actualizat: 13 06. 2011, 15:16