Îi tot aud pe jucătorii cu care vorbesc că e teroare în cantonamentele astea de iarnă. Am vrut să văd și eu cum e și dacă rezist unei zile întregi de antrenamente. L-am rugat pe Ilie Stan să mă primească la pregătirile Victoriei Brănești și, iată-mă! Sunt lângă Florentin Petre și intru în vorbă cu fostul dinamovist.
„Florentin, ești cam supărat. Nu mai ești zâmbitor ca la 20 de ani”, arunc prima glumă, dar răspunsul vine sincer și fără zâmbetul pe buze: „Sunt frânt, crede-mă. Coach (n.r. – Ilie Stan) ne-a alergat zilele astea de ne-a rupt și suntem de-abia la început. I-am și spus că sunt cele mai dure antrenamente pe care le-am făcut în ultimii patru ani”. L-am privit puțin uimit și mi-am zis: „Hai, mă, că n-o fi dracu’ atât de negru!” „Gata, ești pregătit?”, se aude vocea lui Ilie Stan. „Normal”, zic eu încrezător. Și mă duc spre autocar.
Porția de încălzire: 2,5 kilometri! Ajung la începutul traseului de 2,5 kilometri, iar stretching-ul matinal mă ajută să mă dezmeticesc. Începem alergările, iar după un kilometru, când dau primele semne de oboseală, jucătorii mă iau la mișto: „Slăbuț, de-abia am început! Nici nu am ajuns la linia de start”. După încă un kilometru și jumătate ne întâlnim cu Ilie Stan și secunzii săi. „E greu?”, vine întrebarea tehnicianului. „Da”, zic eu respirând greu. „Cred că ar fi bine să mă urc în mașină și să merg la cealaltă linie”, vine propunerea mea, însă mă lovesc de un refuz ferm: „Ai vrut antrenament, primești antrenament. Nu urci în nicio mașină!”. Aoleo!
De-abia mai vorbesc! Următoarea probă, cinci ture a câte un kilometru și două ture a câte doi kilometri înseamnă prăbușirea psihică pentru mine. Reușesc să bifez cu greu trei ture a câte un kilometru, jucătorii mărind de fiecare dată tempo-ul după ce și-au atins timpul. Campion la rezistență fizică este mijlocașul Constantin Ispir. „Ă‚sta e drac, uită-te la el după patru ture și o să vezi că nici măcar nu gâfâie! E cel mai bun din Liga I la capitolul ăsta”, se mândrește Ilie Stan cu elevul său. Eu de-abia mai vorbesc și scot un „Bine, bre!” mai mult șuierat.
Cu mingea e mai bine După o oră de odihnă, presărată cu câte o injecție cu vitamine și un plic de magneziu la masă, ne pregătim pentru antrenamentul cu mingea. O oră și jumătate care ne face să uităm de cei 11 kilometri alergați de dimineață. Ei, așa mai merge! Singura voce care se aude pe teren este cea a lui Ilie Stan, care coordonează totul cu o mână de fier. Aici, nu prea e rost de caterincă.
Seara continuă cu o jumătate de oră la saună și piscină, jucătorii primind liber apoi la două pahare cu vin. „Au voie, chiar vreau să bea două pahare. Dorm buștean după aceea”, dezvăluie coach, care este însă refuzat de Olariu & Co. Curtați insistent de două domnișoare, fotbaliștii nu merg mai departe pentru că nu au voie: „Nea Ilie ne-ar trimite direct acasă. Mai bine ne ducem să ne culcăm”. Le spun la revedere băieților și plec și eu la culcare. Sunt extenuat! Rupt! Nu-i chiar așa ușoară viața de fotbalist!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER