ProSport a plecat în cantonament cu o echipă de Liga 1! Grea e viața de fotbalist!

Îi tot aud pe jucătorii cu care vorbesc că e teroare în
cantonamentele astea de iarnă. Am vrut să văd și eu cum e și dacă
rezist unei zile întregi de antrenamente. L-am rugat pe Ilie Stan
să mă primească la pregătirile Victoriei Brănești și, iată-mă! Sunt
lângă Florentin Petre și intru în vorbă cu fostul dinamovist.

„Florentin, ești cam supărat. Nu mai ești zâmbitor ca la 20 de
ani”, arunc prima glumă, dar răspunsul vine sincer și fără zâmbetul
pe buze: „Sunt frânt, crede-mă. Coach (n.r. – Ilie Stan) ne-a
alergat zilele astea de ne-a rupt și suntem de-abia la început.
I-am și spus că sunt cele mai dure antrenamente pe care le-am făcut
în ultimii patru ani”. L-am privit puțin uimit și mi-am zis: „Hai,
mă, că n-o fi dracu’ atât de negru!” „Gata, ești pregătit?”, se
aude vocea lui Ilie Stan. „Normal”, zic eu încrezător. Și mă duc
spre autocar.

Porția
de încălzire: 2,5 kilometri!
Ajung la începutul traseului de 2,5 kilometri, iar stretching-ul
matinal mă ajută să mă dezmeticesc. Începem alergările, iar după un
kilometru, când dau primele semne de oboseală, jucătorii mă iau la
mișto: „Slăbuț, de-abia am început! Nici nu am ajuns la linia de
start”. După încă un kilometru și jumătate ne întâlnim cu Ilie Stan
și secunzii săi. „E greu?”, vine întrebarea tehnicianului. „Da”,
zic eu respirând greu. „Cred că ar fi bine să mă urc în mașină și
să merg la cealaltă linie”, vine propunerea mea, însă mă lovesc de
un refuz ferm: „Ai vrut antrenament, primești antrenament. Nu urci
în nicio mașină!”. Aoleo!

De-abia mai
vorbesc!
Următoarea probă, cinci ture a câte un kilometru și două ture a
câte doi kilometri înseamnă prăbușirea psihică pentru mine. Reușesc
să bifez cu greu trei ture a câte un kilometru, jucătorii mărind de
fiecare dată tempo-ul după ce și-au atins timpul. Campion la
rezistență fizică este mijlocașul Constantin Ispir. „Ă‚sta e drac,
uită-te la el după patru ture și o să vezi că nici măcar nu gâfâie!
E cel mai bun din Liga I la capitolul ăsta”, se mândrește Ilie Stan
cu elevul său. Eu de-abia mai vorbesc și scot un „Bine, bre!” mai
mult șuierat.

Cu
mingea e mai bine
După o oră de odihnă, presărată cu câte o injecție cu vitamine și
un plic de magneziu la masă, ne pregătim pentru antrenamentul cu
mingea. O oră și jumătate care ne face să uităm de cei 11 kilometri
alergați de dimineață. Ei, așa mai merge! Singura voce care se aude
pe teren este cea a lui Ilie Stan, care coordonează totul cu o mână
de fier. Aici, nu prea e rost de caterincă.

Seara continuă cu o jumătate de oră la saună și piscină,
jucătorii primind liber apoi la două pahare cu vin. „Au voie, chiar
vreau să bea două pahare. Dorm buștean după aceea”, dezvăluie
coach, care este însă refuzat de Olariu & Co. Curtați insistent
de două domnișoare, fotbaliștii nu merg mai departe pentru că nu au
voie: „Nea Ilie ne-ar trimite direct acasă. Mai bine ne ducem să ne
culcăm”. Le spun la revedere băieților și plec și eu la culcare.
Sunt extenuat! Rupt! Nu-i chiar așa ușoară viața de fotbalist!