ProSport dezvăluie cum arată conturile fraților Becali

Am încercat cu toții să ne imaginăm conturile marilor personaje din fotbal, cum s-au rotunjit ele în urma tunurilor date sau ce s-a întâmplat apoi cu banii. Parcurgând operațiunile bancare ale lui Ioan și Victor Becali, ai într-adevăr, sentimentul că nicio sumă nu-i îndeajuns de mare.

Numele lui Becali, fie Ioan, fie Victor, apare învecinat calității de învinuit în zece dintre cele 12 transferuri cercetate de DNA începând cu 2006. În urma anchetei procurorilor, a rezultat un rechizitoriu cu multe pagini, care, înaintat tribunalului, poate genera cel mai mare cutremur din fotbalul nostru. În centrul intrigilor financiare denunțate de oamenii legii se află Ioan și Victor Becali, impresarii care au dominat autoritar piața transferurilor în anii de după Revoluție.

Un cont prea umflat pentru Victor

ProSport reconstituie astăzi cum ajungeau banii în conturile impresarilor și care e circuitul lor ulterior. Dincolo de off-shore-uri și de cum se dădeau „tunurile” în străinătate, conform anchetei DNA, operațiunile de spălare continuau și pe teritoriul României, cei doi acordând împrumuturi sau achitând către alte persoane din fotbalul românesc și nu numai diverse și mari sume fără vreo justificare coerentă. Victor Becali, în calitate de titular al unui cont în dolari deschis la ING Bank, Sucursala București, a avut în intervalul 1999-2001 creditări de 4,56 milioane de dolari, prin transfer bancar, majoritatea provenind din bănci străine. Aceste încasări, ca total, sunt disproporționat de mari în comparație cu sursele legale de venituri ale omului de afaceri Victor Becali, care nu a putut fi contactat ieri.

Bani pentru „cheltuielile casei”

În rechizitoriul DNA se susține faptul că urma banilor transferați din străinătate de către Giovani Becali în conturile fratelui său, Victor, s-a pierdut în momentul în care acesta din urmă a început să retragă de-a lungul timpului diferite sume de bani. Conform documentului DNA, Becali Victor ar fi retras majoritatea sumelor din conturile de dolari între 2000 și 2001 cu motivația „construcția casă” ori „cheltuieli casă”! Rolul lui Victor nu se oprește aici. Din cele scrise de procurorul Țuluș mai reiese faptul că impresarul a efectuat foarte multe plăți către oameni care apar în dosarul celor 12 transferuri în calitate de învinuiți: Cristi Borcea, Gică Popescu ori Gigi Nețoiu.

A primit un milion de dolari de la un anonim

Conform informațiilor existente în rechizitoriul DNA, impresarul Giovani Becali a folosit conturile prezentate mai sus în scopul de a aduce în țară banii obținuți din cele 10 transferuri în care a fost implicat.

Interesant este că, printre operațiunile bancare prezentate de Doru Țuluș, ies la iveală lucruri cel puțin interesante. Impresarului i-a fost restituit un împrumut de 1.114.000 lei noi de la Dinamo, în timp ce Nicolae Badea, președintele Consiliului de Administrație al „câinilor”, i-a returnat un împrumut în valoare de 230.928 RON. Inedit este faptul că apare și suma de 35.000 de lei virați de Rapid reprezentând alimentare card, ceea ce înseamnă că acesta era salariul lunar al agentului în perioada petrecută ca președinte în Giulești.

Contul în dolari de la ING dezvăluie altceva. Anume faptul că în perioada 2001 – 2006 Giovani a primit peste un milion de dolari de la un donator anonim (facsimil). DNA bănuiește că acest donator ar fi tocmai Becali, care însă a beneficiat de legile paradisului fiscal din Elveția. Apoi, Giovani a trimis sume fragmentate către fratele său Victor. Acesta era un prim pas prin care cei doi împărțeau banii obținuți din transferurile ilicite, susține rechizitoriul DNA. Totodată, se arată că au fost efectuate diverse plăți către Gigi Nețoiu ori către Gică Popescu, ambii învinuiți în dosarul transferurilor.

Gigi i-a ajutat!

Teoria DNA este simplă: banii transferați din străinătate în conturile lui Victor au fost scoși din bancă în sume mici și plasați la diverse persoane apropiate celor doi.

În acest moment, oficialitățile nu mai pot lua urma dolarilor, pentru că cei implicați pot invoca orice motiv pentru care au primit sumele respective. Interesant este că mama fraților Becali, Everdhichi, a primit o sumă impresionantă din partea lui Victor: 593.406 euro, cea mai mare sumă virată de agent cuiva! În dosar apare și numele lui Cristian Chivu, fie în calitate de beneficiar de plată din partea fraților Becali, fie ca donator de sume. De altfel, modalitatea prin care Giovani Becali își plătea jucătorii aflați sub contract se făcea prin intermediul unei firme off-shore din Insulele Virgine Britanice, lucru precizat într-un capitol întreg în rechizitoriul DNA.

Interesant este faptul că în acest document apare și Gigi Becali, deși, în acea perioadă, acesta nu intrase încă în fotbal. Numele patronului Stelei apare la un moment dat în rechizitoriu, însă doar în treacăt. „Ca și mama fraților Becali, Gigi a fost folosit de cei doi frați pentru a plasa banii. Asta nu înseamnă că ar avea vreo vină”, a precizat o sursă din cadrul DNA.

598 de mii de dolari reprezintă prejudiciul adus FRF în cele 12 transferuri

10,17 milioane dolari reprezintă prejudiciul produs cluburilor în cele 12 transferuri din rechizitoriul DNA

4,56 milioane dolari au intrat în contul deschis de Victor Becali la ING – Sucursala București, în perioada 1999 – 2001


DNA a denunțat nereguli în 12 transferuri de fotbaliști români la cluburi din străinătate. efectuate în perioada 1999 – 2005.

\

\

Publicat: 06 01. 2009, 08:04
Actualizat: 06 01. 2009, 08:11