ProSport LIVE | Ce jucător a pierdut Steaua! „N-am crezut că poate fi atât de bun! E titular acum la națională” Revelația anului în Liga 1 | VIDEO
This browser does not support the video element.
Format de Steaua, dar îndepărtat de clubul roș-albastru în vara lui 2011, Florin Bejan reprezintă una din revelațiile ultimelor sezoane din Liga 1, devenind în timp record unul dintre cei mai bine cotați fundași centrali din fotbalul românesc.
În vârstă de 24 de ani, Bejan a fost transferat de ASA Târgu Mureș în vara lui 2014 și într-un singur an cota sa de piață a explodat, fostul stelist fiind în acest moment cel mai bine cotat jucător al vicecampioanei, cu 1,5 milioane de euro (față de 200.000 euro în mai 2014).
Antrenorul lui Bejan de la ASA, Vasile Miriuță, a dezvăluit la ProSport LIVE că a avut o surpriză imensă să descopere nivelul la care a ajuns fundașul de 24 de ani și garantează că acesta ar putea juca chiar de acum titular în naționala Românei, pe un post unde echipa lui Iordănescu nu duce deloc lipsă de jucători talentați, precum Vlad Chiricheș, Florin Gardoș sau Dragoș Grigore.
Florin Bejan a fost îndepărtat de Steaua în 2011, când abia împlinise 20 de ani. A fost luat de Gheorghe Hagi la Viitorul, unde a devenit titular, iar după două sezoane s-a transferat la ASA Târgu Mureș, formație cu care a devenit vicecampion al României fiind titular în 31 dintre cele 34 de etape ale sezonului.
„Bejan, la ora asta e jucător de echipa națională. Sincer vă spun, n-am crezut că poate fi atât de bun. Chiar m-a surprins în această săptămână, cât am lucrat cu el.
Poate să joace titular în echipa națională a României, la felul cum arată, cum joacă, ce încredere are în el. E un jucător extraordinar, credeți-mă!
Îmi doresc ca el să ajungă cât mai repede la națională, mai ales că e și un jucător foarte tânăr”, a declarat Vasile Miriuță la ProSport LIVE.
1,5 milioane de euro valorează în acest moment Florin Bejan, conform Transfermarkt
„Carp poate deveni titular la Steaua!”
Vasile Miriuță a comentat și ultimul transfer realizat de Steaua, cel al fundașului central Cătălin Carp, ultima dată la CFR Cluj. Actualul tehnician al ASA-ei a lucrat cu internaționalul moldovean timp de câteva luni, la CFR, și se declară convins că acesta se va impune la Steaua.
„L-am avut pe final elev pe Cătălin Carp (n.r. la CFR Cluj). E un jucător cu bun simț și chiar titular la naționala Moldovei. L-am folosit mijlocaș central și poate juca și fundaș. Eu sunt sigur că dacă va munci mult și va fi serios, poate deveni titular în scurt timp, chiar dacă Steaua are jucători valoroși pe acel post„, a mai spus Miriuță la ProSport LIVE.