ProSport vă prezintă povestea de viață a lui Marius Stan:** în ’98 nu mai avea bani, în 2011 a luat titlul

ProSport vă prezintă povestea de viață a lui Marius Stan:** în '98 nu mai avea bani, în 2011 a luat titlul
  • Publicat:
  • Actualizat:

La 56 de ani, Marius Stan a luat primul trofeu din cariera de
conducător: titlul cu Oțelul. Omul momentului, Stan a trecut și
prin clipe grele: în 1998 a fost forțat să plece de la Oțelul de
fostul prieten Meme Stoica, și-a dat seama că nu pusese niciun ban
deoparte și a trebuit să o ia de la zero! Au urmat momente de
căutări, de încercări, la Rocar, la Vaslui sau la Iași, pentru ca
să revină în 2005 la clubul pe care-l iubește enorm și cu care a
reușit acum să câștige campionatul. Și viața personală a lui Stan a
fost una sinuoasă: e la a treia nevastă, are câte un copil cu
fiecare dintre ele și spune că mai vrea unul, la 56 de ani, cu
actuala soție!

Conducătorul>
De la sărăcie la champions
league

După ce s-a lăsat de fotbal, Stan a trecut la birou, în 1991 a
devenit președintele clubului Oțelul, cu care a reușit performanța
de a merge în Cupa UEFA, în 1997, dintr-un campionat în care doar
patru formații ajungeau în Europa! Era încă de pe atunci un altfel
de conducător de club: discurs fără „limbă de lemn”, preocupat mai
mult de echipă decât de jocurile de culise. Se afla cu Oțelul
într-un sistem în care se jucau șase-șapte blaturi pe etapă! De
aici și acuzele rivalului Iancu, care repetă obsesiv că Stan a
făcut parte din Cooperativă. Oțelul era considerată atunci una
dintre echipele rebele ale campionatului, dar au fost, într-adevăr, și
meciuri suspecte, meciuri considerate prietenești, în care punctele
erau împărțite. Ca și conducător, îl caracterizează excelent Dan
Filoti, redactorul-șef al ProSport: „Genul de președinte abil si
calculat. A știut cum să își conducă echipa astfel încât să își
atingă scopul, iar arsenalul mijloacelor folosite a fost teribil de
variat. Conducătorul-politician și foarte probabil viitorul primar
al Galațiului”.

„Am simțit că se rupe totul”

Și-a dat demisia de la Oțelul în 1998, după un scandal celebru cu
Mihai Stoica, fost subaltern, fost prieten, care i-a luat locul! Au
urmat clipe grele, despre care povestește chiar Marius Stan: „Am
simțit că se rupe totul. A fost un recul pe toate planurile, și
financiar! Am crezut că viața mea e numai Oțelul, nu m-am gândit la
ziua de mâine. Eu sunt mai boem, nu mi-am pus niciodată bani
deoparte. M-am trezit că nu am nimic! Nu mi-a fost ușor atunci, dar
m-am descurcat până la urmă! Am învățat să mă descurc și cu un leu,
și cu un milion de euro!”

Secretul succesului

A urmat pentru Marius Stan o perioadă la Rocar, iar apoi una la
Vaslui, în 2002, când a reușit promovarea din „C” în „B” cu echipa
lui Porumboiu, dar totul s-a rupt după o ceartă cu acesta din urmă.
„Mi-am resetat totul din memorie. Nu mai vreau să știu nimic de
acea perioadă, nici anul, nimic!”, e categoric Stan când vine vorba
despre Vaslui. Stan a mai lucrat și la Iași, de unde a plecat după
o poveste incredibilă: a fost sunat de primar la pauza unui meci cu
Oțelul și acuzat de blat. Stan l-a înjurat pe edil și i-a spus că
pleacă atunci când echipa va ajunge la „0” la adevăr. Poli Iași a
învins etapa următoare la Târgu Jiu, a ajuns pe „0”, iar Marius
Stan s-a ținut de promisiune: a plecat! La Galați a reînceput munca
în 2005, a luat totul de la capăt, s-a orientat imediat spre
modernizarea și dezvoltarea Centrului de copii și juniori, iar
roadele s-au văzut anul acesta: șapte jucători de la juniori fac
parte din actualul lot!

Fotbalistul> Juca 34
din 34 de etape

Și pe teren era un tip direct, un jucător care-și punea mintea la
contribuție pentru a rezolva situațiile dificile din teren, care
punea osul la bătaie, era tare pe picioare și se accidenta rar. Au fost campionate în
care a jucat 34 de etape din 34 sau 33 din 34, ceea ce arată că nu
era un mijlocaș, și mai târziu un fundaș, foarte dur. Colegul
Răzvan Toma, care l-a prins mai mult jucând, îl caracterizează
astfel: „Un fotbalist serios, care își făcea treaba, bun plasament,
însă a pierdut mulți ani în Divizia B”. Performanța carierei de
jucător: 1-0 cu Juventus Torino în Cupa UEFA, ediția
1988-1989.

Primarul?>
Face stadion de
Ligă

Acum patru ani a candidat la Primăria Galațiului, dar a fost
învins, după ce a strâns 18,82 la sută din voturi. Anul acesta are
un mare atu: titlul luat cu Oțelul. A demonstrat practic că poate
face treabă cu bani puțini, că poate atinge un nivel de Champions
League într-un oraș ros de sărăcie. „Dacă va ajunge primar, va face
stadionul de Liga Campionilor”, spun apropiații lui Marius Stan.
Acesta își propune însă și alte lucruri: „Vreau să refac toate
bazele sportive din Galați. Prin așa ceva, îndemni oamenii la
mișcare, să facă sport. Mai bine să-ți iei gașca de la bloc, să
mergi să joci tenis, fotbal, decât să dai în cap sau să te
droghezi!”. Cât despre decizia de a candida, Stan explică: „Eu sunt
în zodia Gemeni! Unul dintre gemeni îmi spune: «Ești un bou!».
Celălalt îmi zice: «Ești un băiat deștept». În mine se dă o luptă.
Eu sunt un om fericit acum și îmi spun că nu merită nimeni și nimic
să dau plăcerea asta, care este fotbalul, pentru altceva. Pe de
altă parte, îmi spun: „Băi, cretinule, ai o șansă. Ai ocazia să
faci ceva și pentru oraș!”.

Don
Juan-ul>
Trei neveste, vrea încă un
copil!

Marius Stan a avut o viață personală tumultuoasă: a divorțat de
două ori, cu fiecare din cele două „foste” având câte un copil.
Oana Alina e fata cea mai mare, are 28 de ani și era să nască pe stadion după
victoria cu Timișoara! „E aproape de termen, trebuia să stea acasă,
dar a vrut să fie lângă mine”, se mândrește cel mai tare președinte
din actualul campionat. Marius Cezar are 17 ani, s-a născut în al
doilea mariaj al lui Marius Stan și, împreună cu fanii Oțelului, a
invadat terenul după succesul cu Poli. „Mi-a zis că l-a șters un
scaun aruncat de suporterii veniți de la Timișoara. A fost în
centrul petrecerii de la stadion”, povestește același Stan.

Mezina, Carla Maria (foto), rodul iubirii din actuala căsnicie, cu
Simona, are numai 4 ani, a fost la multe dintre meciurile Oțelului
și are deja câteva zeci de călătorii cu avionul, împreună cu
părinții. Surpriza vine abia acum și ne-o spune Marius Stan: „Nu mă
opresc aici, mai vreau un copil!” Omul are 56 de ani și vorbește cu
nonșalanță despre aceste lucruri: „Când i-am fost prezentat prima
oară lui Tăriceanu, era prim-ministru pe atunci, discuția a deviat,
i-am spus că sunt la a treia nevastă, dar că nu vreau să devin
prim-ministru! El era la a patra soție!”


Serios, corect și experimentat, o rămășiță de
bun-simț într-o mare de scandaluri penibile

Dorin Chioțea, redactor-șef sport Adevărul&Click

Marius Stan este printre puținii oameni din Liga I care ne arată
constant că mintea este mai importantă decât
banii

Ștefan Beldie, realizator emisiuni Sport.ro

Florin CARAMAVROV / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
BREAKING | 3 jucători, OUT de la FCSB. Cine nu va mai juca în acest sezon pentru campioana României
BREAKING | 3 jucători, OUT de la FCSB. Cine nu va mai juca în acest sezon pentru campioana României
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din ultimii 30 de ani
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din…
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
×