Protasov: „A fost un meci nebun, dar și arbitrul a jucat un rol negativ”
Tehnicianul echipei Astra Giurgiu, Oleg Protasov, a declarat sâmbătă, după meciul cu Universitatea Cluj, scor 1-1, că jocul a fost unul „nebun”, dar a subliniat că arbitrul Sebastian Colțescu a „jucat un rol negativ”.
„A fost un meci nebun, dar și arbitrul a jucat un rol negativ. L-a stricat. Și așa puteam să luăm jocul, însă ceva nu merge bine. Mai avem câteva meciuri și trebuie să luptăm pe toate fronturile, dar ne rămân din ce în ce mai puțini jucători”, a spus Protasov la Dolce Sport.
Formația Astra Giurgiu a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-1 (0-0), cu echipa Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a XV-a a Ligii I, în care de la gazde au fost eliminați doi jucători. Golurile au fost marcate de Bukari ’55 pentru gazde și Lemnaru ’67 (penalti) pentru oaspeți.
În minutul 77, de la gazde a fost eliminat De Amorim pentru cumul de cartonașe, iar în minutul 85 a fost eliminat și Florescu, însă acesta direct, pentru un fault la Cepellini.