Protasov: „Vreau să vin în România!”
Tatonările echipei din Gruia pentru Protasov sunt mai vechi, clujenii încercând să-l aducă pe banca tehnică imediat după demiterea lui Ioan Andone.
Ucraineanul nu s-a înțeles atunci cu cei de la CFR, în condițiile în care avea un contract în derulare cu rușii de la FC Kuban. În plus, acesta dorea să nu preia echipa în plin sezon competițional, deoarece nu putea să facă transferuri și nu avea timp să își impună ideile tactice.
În ultimele săptămâni, conducerea CFR-ului a reînceput discuțiile cu Protasov, Paszkany și Mureșan având mai multe întâlniri la Atena cu ucraineanul, acolo unde fostul antrenor al Stelei are o vilă. Cele două părți au ajuns la un acord de principiu, Protasov urmând să fie prezentat zilele viitoare în mod oficial.
Finanțatorul CFR-ului a rămas și după meciul cu Chelsea la Londra, acolo unde a avut mai multe întâlniri de afaceri. Acesta se va deplasa azi la Atena pentru a stabili ultimele detalii ale colaborării cu Protasov. Ucraineanul ar urma să primească 300.000 de euro până în vară și va încasa o primă de 800.000 de euro dacă va lua titlul sau dacă va califica CFR de pe locul doi în grupele Ligii Campionilor. În cazul în care își va îndeplini obiectivul, contractul lui va fi renegociat.
Una dintre condițiile puse de Protasov a fost achiziționarea lui Dică și Mazilu, jucători cu care a mai colaborat. Contactat ieri de ProSport, ucraineanul a declarat că ar fi dispus să revină în Liga I. „Nu am discutat nimic recent cu cei de la CFR Cluj. Eu aș vrea să revin în fotbalul românesc, m-am simțit foarte bine în România, dar în acest moment sunt simple speculații. Presa din România știe mai multe decât mine”, s-a limitat să declare Protasov.
Au achiziționat o mașină de goluri
Campioana a dat ieri startul la transferuri și l-a adus la Cluj pe atacantul sârb Rade Veljovic (foto). Titular în echipa națională de tineret, atacantul de 22 de ani a semnat cu CFR Cluj pentru cinci ani din postura de jucător liber, după ce și-a încheiat conturile cu gruparea de ligă secundă FC Vozdovac, pentru care a și marcat 50 de goluri în ultimele două sezoane. „Ne-am luptat cu Steaua Roșie și Partizan Belgrad pentru el”, a spus Iuliu Mureșan.
A luat titlul cu Olympiacos
Singura performanța notabilă a lui Oleg Protasov este câștigarea titlulului în Grecia cu Olympiacos în 2003. Ca antrenor al Stelei a reușit să câștige grupa C a Cupei UEFA în sezonul 2005/2006, fără ca echipa sa să primească gol.
Culio, ofertă de la Dinamo Moscova
Emmanuel Culio a primit în aceste zile o ofertă concretă de la Dinamo Moscova, urmând ca șefii campioanei să decidă azi dacă îl vor da drumul. Suma de transfer cerută de clujeni este de aproximativ 4.000.000 de euro, însă rușii oferă numai jumătate. De asemenea, fundașul brazilian Sousa are o ofertă din Grecia, urmând ca tot azi să se decidă viitorul său.
"Protasov sigur nu vine, vom face în aceste zile o analiză și săptămâna viitoare vom lua cea mai bună decizie legată de banca tehnică" – Iuliu Mureșan, presedinte CFR Cluj
1,1 milioane de euro va primi ucraineanul dacă va duce echipa clujeană în grupele Ligii Campionilor