Protejat de 100.000 de euro! Conducerea lui „U” are un motiv solid pentru a-l păstra în continuare pe Ganea pe bancă
Doar un punct au adunat „șepcile roșii” în primele șase etape, ardelenii fiind pe ultimul loc din Liga 1
Salvată de la matineu de TAS, în ultimul moment, Universitatea Cluj a început dezastruos actualul sezon. Cu numai un punct în primele șase runde, „șepcile roșii” se numără printre „favoritele” la retrogradare. Actuala stare de lucruri nu a rămas fără urmări. Până acum au plătit cinci jucători: Ciupe, Ninu, Van Doten, Turcu și Odiaka, dar antrenorul Ionel Ganea pare să aibă în continuare scaunul sigur. Deși a pierdut în ultima rundă la scor de tenis, 6-0 cu Dinamo, tehnicianul a primit în continuare votul de încredere al șefilor.
Singurul care a luat primă de salvare
Motivul? Potrivit unor surse din cadrul clubului, dacă ar fi demis înainte de vara lui 2015, „Ganezul” ar urma să fie despăgubit cu 100.000 de euro. Mai mult, tot în urma clauzelor din contract, Ganea a fost singurul care în vară a încasat prima pentru salvarea de la retrogradare, în cuantum de 50.000 de euro. Jucătorii, deși ar fi trebuit să primească mult mai puțin, nu au văzut încă vreun ban.
Se zvonește că Ninu și Ciupe au fost puși pe lista de transferuri tocmai pentru că și-au cerut primele, cifrate undeva la 10.000 de euro. Sezonul trecut, atunci când Ganea a salvat echipa de la retrogradare, fostul dinamovist a antrenat gratis!