În ciuda intențiilor lui Stoichiță de stopare a conflictului dintre Becali și fanii Stelei, ultrașii roș-albaștri nu ratează nicio ocazie de a-l contesta pe latifundiar. Suporterii Stelei nu scapă niciun moment să îi ceară lui Gigi Becali să părăsească Ghencea. Ieri, la meciul dintre Concordia și Steaua II, fanii roș-albaștrilor au afișat în peluza stadionului din Chiajna trei bannere pe care scria „BANII TĂ‚I NU POT CUMPĂ‚RA SPIRITUL STELIST! PLEACĂ‚ DIN GHENCEA!” și au scandat minute în șir, în prima repriză, împotriva patronului și a președintelui Valeriu Argăseală. Cei 30 de suporteri protestatari au purtat un scurt dialog cu Țiți Dumitriu, căruia i-au cerut să își precizeze poziția în războiul dintre galerie și conducerea clubului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER