Provincia la putere

Finalul sezonului 2009-2010 din fotbalul românesc a întărit
impresia generală că grupările mari din București continuă să
piardă teren în fața cluburilor din provincie, care compensează
absența cărții de vizită cu investiții masive, mult peste puterile
de moment ale „granzilor”.

Pentru o imagine mai clară a direcției în care a luat-o fotbalul
nostru, ProSport a lărgit
cadrul general și a ilustrat grafic evoluția în perioada 2000-2010
a celor șapte echipe care, în acest moment, domină
campionatul.

Un brand
în declin

Steaua. Chiar dacă nenumărații săi suporteri vor obiecta,
gruparea din Ghencea e acum un brand în declin. Încă este cea mai
populară echipă din România, dar obrazul subțire se ține cu
rezultate bune. Iar aici Steaua stă prost. Roș-albaștrii au
înlocuit performanțele cu scandalurile, vedetele de pe teren cu
ieșirile unui patron adesea iresponsabil, iar politica de marketing
și de PR e la pământ. Rămâne de văzut dacă Victor Pițurcă va reuși
să redreseze o corabie în derivă.

Putere de
rangul doi

Dinamo. Situația grupării din „Ștefan cel Mare” e și mai gravă
decât a steliștilor, deși roș-albii sunt ultima echipă din
București care a luat titlul. Dinamo s-a cufundat într-o
mediocritate din care va fi greu să iasă și s-a transformat, în
ultimii ani, într-o putere de rangul doi. Fără bani, fără jucători,
fără conducere competentă, părăsită de suporteri și la cheremul
intereselor mercantile ale unor impresari puși pe căpătuială,
Dinamo a intrat într-un con de umbră din care lui Ioan Andone îi va
fi greu s-o scoată.

Principala păgubită
de ascensiunea provinciei

Rapid. Pare să fie gruparea cea mai afectată de asaltul noului
val al fotbalului românesc. Giuleștenii au luat un singur titlu în
ultimii 11 ani, iar din momentul în care Provincia și-a început
ascensiunea, gruparea de lângă Podul Grant și-a accelerat declinul.
De doi ani, Rapid nu mai reușește să pătrundă între primele cinci
clasate. Speranțele de redresare se leagă de readucerea lui Dinu
Gheorghe „Vamă” ca președinte. Totul, însă, ca și până acum, fără
mulți bani.

Primul club profesionist

CFR Cluj. Marea câștigătoare a ultimilor cinci ani. Arpad
Paszkany a avut banii, inteligența și răbdarea necesare pentru a
construi de la zero un nume puternic în provincie, departe de
imixtiunile impresarilor. CFR nu are încă priză la public, dar
Paszkany e convins că, în următorul deceniu, lucrurile se vor
schimba prin menținerea clujenilor în vârful ierarhiei pe plan
intern și prin obținerea unor performanțe internaționale. Se poate
spune că ardelenii sunt primul club cu adevărat profesionist din
România în ultimii 65 de ani.

Cea
mai rapidă ascensiune

Unirea Urziceni. Este de departe cea mai bună rețetă de succes
din fotbalul românesc postrevoluționar. Patronul Dumitru Bucșaru a
investit întâi în baza materială, apoi, din momentul promovării în
Liga I, în numai trei ani a luat titlul! Începând din acest sezon,
clubul a trecut pe profit. Unirea s-a menținut în elită, deși a
pierdut antrenorul și jucători importanți, a redus cheltuielile,
iar banii proveniți din Liga Campionilor (18 milioane de euro) n-au
fost reinvestiți.

Paradoxul
din Moldova

FC Vaslui. Avem de-a face, poate, cu cea mai puternică echipă de
fotbal din istoria Moldovei. Banii lui Porumboiu au făcut dintr-un
club anonim, situat într-unul dintre cele mai sărace județe ale
României, un adversar de temut pentru marile grupări ale Ligii I și
un pretendent îndreptățit la titlu. Modelul FC Vaslui diferă de cel
al Unirii Urziceni. Echipa are, de cinci ani, o ascensiune lentă,
dar constantă.

Construcția bizară a
lui Iancu

Poli Timișoara. Este cea mai bizară construcție din Liga I.
Marian Iancu spune că a investit peste 40 de milioane de euro în
noua echipă a Timișoarei, dar și-a subminat clubul din interior
când acesta se afla în pragul unor performanțe notabile. Poli a
devenit însă una dintre puterile de prim-rang ale Ligii I. Are
toate atuurile pentru a concura cu succes CFR-ul. Mai rămâne ca și
Iancu să vrea asta.


Investim în brand. Suntem realiști, trebuie să continuăm să
câștigăm trofee încă zece ani de aici înainte pentru a deveni un
brand de primă mărime în fotbalul româ­nesc

Arpad Paszkany, patron CFR Cluj

Nu mai pot de invidie! Sunt mort, sunt distrus de ciudă! Nu mai pot
să dorm noaptea! O să vedeți, lucrurile se vor schimba! Voi investi
în Steaua cât e nevoie ca să revină în Liga Campionilor!

Gigi Becali, patron Steaua

În ultimii doi ani, la FC Vaslui s-au investit cei mai mulți bani
din tot fotbalul românesc. Mai mulți și decât la CFR!

Adrian Porumboiu, patron FC Vaslui

Nu ne e permis în campionatul românesc să ajungem pe primul
loc, indiferent cât am investi. Maximul permis Timișoarei este
finala Cupei României și locurile 3, 4…

Marian Iancu, patron Poli Timișoara


Publicat: 01 06. 2010, 09:12
Actualizat: 01 06. 2010, 09:14